Un polițist român a castigat patru medalii de AUR la „European Police & Fire Games”, în Spania

- Advertisement -

Polițiștii și pompierii din Europa au și ei întreceri atletice internaționale, care se desfășoară din doi în doi ani. Peste 3.000 de participanți din 30 de țări au fost angrenați în această competiție europeană care, anul acesta, a avut loc în Spania. Un român a făcut furori la cinci probe.

Competiția „European Police and Fire Games” are loc anul acesta în Spania, regiunea Alicante, fiind cea de-a IX-a ediție, în perioada 27 septembrie – 07 octombrie.

Cătălin Amuza, polițist în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița de la IPJ Dâmbovița, s-a întors în țară cu trei medalii de aur la probele de 400 și 800 metri la alergare pistă, la proba de 3.000 metri obstacole, dar și cu o medalie de bronz la crosul de 8 kilometri. De asemenea, Cătălin Amuza a luat aurul cu echipa cu echipa României, la crosul de 8 kilometri. Din echipa țării noastre au mai făcut parte polițiștii Scrob Daniel de la IPJ Sibiu și Timiș Viorel de la IPJ Cluj.

- Advertisement -

Nu mi s-a părut greu, mi-a fost la îndemână. Noi ne ținem pregătiți mai tot timpul la locul de muncă. Campionatul Mondial de la Pescara, Italia, a fost greu. Țintesc un mondial prin America peste doi ani, dar mai vedem”, ne-a precizat Cătălin Amuza.

O grupă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, precum și alți colegi, l-au așteptat pe Cătălin la aeroport ca să-l felicite.

Cătălin Amuza este atlet legitimat la Clubul Sportiv Târgovişte, și a câștigat numeroase competiții în țară.
Amuza este de 15 ani luptător în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, iar, în timpul liber, pasiunea lui este sportul, mai precis atletismul. Palmaresul acestuia conține nu mai puțin de 6 titluri de campion național la atletism, obținute doar în anul 2022. În plus, în 2023 a obținut alte trei medalii de aur și una de argint la Campionatul Balcanic de atletism în aer liber.

- Advertisement -

Despre competiție
Competiția polițiștilor și pompierilor la nivel european a devenit deja o competiție consacrată, polițiștii de penitenciare din România ocupând în fiecare an un loc pe podium.

Evenimentul sportiv se desfășoară în format olimpic și a avut loc pentru prima dată în 2006. Printre disciplinele care au loc în cadrul concursului se numără atletism pe pistă, cros, alergare nocturnă, semimaraton, înot, salvare și prim ajutor, canotaj indoor, canotaj, pescuit sportiv, fotbal 7, futsal, volei pe plajă, tenis, paddle tenis, tenis de masă, badminton, golf, lupte, judo, jujitsu, karate, taekwondo, kickboxing, box, tir de precizie, tir dinamic, ciclism rutier, ciclism montan, triatlon, duatlon, alergare, specialități de orientare, haltere, crossfit, călărie.
Aceste jocuri se desfășoară de obicei o dată la doi ani. Până acum, toate competițiile au fost găzduite de orașe spaniole, inclusiv Pontevedra, Valencia, Huelva și Tenerife, cu excepția turneului de la Bruxelles din 2014. Ultima ocazie cu care s-au desfășurat jocurile, însă, a fost înainte de pandemie, la Algeciras, în 2018.