România este campioană europeană la olimpiada de matematică, dar și la cea de fizică. La aceste materii, România nu are nicio Facultate în Top 1000 la nivel mondial.
România este campioana Europei la Olimpiadele Internaționale de Matematică și Fizică, materii unde nu avem Facultăți în Top 1000 la nivel mondial.
Un nou clasament pe discipline a fost dat publicității în această săptămână. Clasamentul „Times Higher Education World University Rankings 2024” a inclus 1.900 de universități din 108 țări.
România, campioana Europei la Olimpiada de Matematică și Fizică
Clasamentul pe fiecare disciplină universitară se bazează pe noua noastră metodologie WUR 3.0, care include 18 indicatori de performanță atent calibrați care măsoară performanța unei instituții în cinci domenii: predare, mediul de cercetare, calitatea cercetării, industria și perspectivele internaționale, spun cei care au făcut analiza.
Clasamentul arată că România nu are nicio Facultate de matematică sau de fizică în Top 1.000 mondial. Sunt exact cele două materii unde România a înregistrat un număr record de medalii la olimpiadele școlare.
De aici se pot trage câteva concluzii:
Rezultatele la olimpiadelor sunt efortul personal al unor elevi, părinți și al câtorva profesori.
Regula este că, la nivel de masă, avem elevi slabi pregătiți la cele două materii. Rezultatele la testele PISA confirmă acest aspect.
Este foarte normal ca elevii foarte buni, care iau medalii la Olimpiadele Internaționale de matematică sau de fizică să plece la studii în afara României, unde găsesc universități mai bine clasate de locul 1.000.
România este cea mai bine plasată țară din Europa în ceea ce privește numărul de medalii pe care elevii le-au obținut, în 2022, la olimpiadele școlare internaționale. La matematică și fizică suntem pe locul întâi ca număr de medalii, iar la informatică și la chimie în top 3.
Pe de altă parte, clasamentul „Times Higher Education World University Rankings 2024” la matematică arată că Universitățile din România se află după locul 1.000. Detalii în tabelul de mai jos:
Spre comparație, Ungaria are două facultăți de matematică în Top 1000, una chiar pe poziția 601. Universitatea din Belgrad e pe locul 801 – 1000. Doar Bulgaria, dintre vecini stă mai prost, Facultatea de matematică din Sofia fiind pe locul 1.501.
La fel de modest stăm în clasamentul Facultăților de Fizică (vezi mai jos)
La fizică, România nu are nicio Facultate în primele 1.000 la nivel mondial. Ungaria are două facultăți de fizică în Top 1000.