Acasă Stiri Romania a castigat două medalii de AUR şi una de argint la Campionatul European de Şah pentru Juniori

Romania a castigat două medalii de AUR şi una de argint la Campionatul European de Şah pentru Juniori

0
Romania a castigat două medalii de AUR şi una de argint la Campionatul European de Şah pentru Juniori

Maria Anistoroaei a obţinut medalia de aur la categoria FETE 10, iar la OPEN 10, Vladimir Sofronie a cucerit de asemenea aurul. Henry Tudor a câştigat medalia de argint la categoria OPEN 12. Aurul i-a revenit azerului Khagan Ahmad.

Campionatul European de Şah pentru Juniori a început la Mamaia, în 5 septembrie, la competiţie participând 928 de şahişti de toate vârstele (de la U8 la U18) din 46 de ţări. Printre aceştia, 13 maeştri internaţionali, 61 de meştri FIDE şi 21 de maestre FIDE. România a avut 170 de reprezentanţi la toate categoriile de vârstă.

Vlad Ardeleanu, preşedintele Federaţiei Române de Şah, a declarat că şahul ar trebui să devină sport olimpic. “În lumina declaraţiilor făcute de domnul Mihai Covaliu, preşedintele COSR, susţinem cu tărie ideea ca şahul să devină un sport olimpic. Având în vedere performanţele recente ale jucătorilor noştri la nivel european, suntem mai determinaţi ca niciodată să îndeplinim criteriile necesare pentru a face parte din familia olimpică.

Aceasta este o recunoaştere nu doar a talentului şi a dedicării jucătorilor, ci şi a potenţialului enorm pe care şahul îl are ca disciplină care îmbină strategia şi concentrarea, asemenea altor sporturi olimpice. În numele Federaţiei Române de Şah, suntem încrezători că aceasta este direcţia corectă pentru dezvoltarea continuă a şahului în România”, a spus Ardeleanu.