În timp ce se afla la o plimbare cu bicicleta, Meire Luce Andrade Abreu a găsit pe un drum retras un câine abandonat. Fără a ezita, femeia a decis să ducă căţeluşul acasă, punându-l în buzunarul jachetei, ca o mamă cangur.
Într-un interviu acordat publicaţiei Amo Meu Pet, femeia povesteşte despre salvarea palpitantă a căţeluşului Thor.
Meire este pasionată de ciclism şi îi place să facă plimbări pe drumurile retrase din zona în care locuieşte. Şi nici măcar nu-i pasă de condiţiile meteo; indiferent că plouă sau este soare, ea iese la o plimbare cu bicicleta.
În urmă cu aproximativ o săptămână, pe o vreme posomorâtă, Meire nu s-a lăsat intimidată şi a ieşit să pedaleze. Dar ceea ce se anunţa a fi ploaie cu descărcări electrice pentru cei din oraş, pentru Meire aflată la câţiva kilometri de casă s-a transformat în bucuria întâlnirii cu un căţeluş.
La jumătatea drumului, femeia a găsit un căţeluş abandonat. Prietena care o însoţea în această ieşire a sfătuit-o să revină într-una din zilele următoare pentru a lua căţelul, întrucât nu-l va putea căra pe bicicletă.
„Nu! Nu revin deloc! Îl iau acum!”, i-a spus Meire prietenei sale.
Cu multă dragoste, l-a luat pe cel mic şi l-a băgat în buzunarul jachetei şi, mulţumită de decizia sa, şi-a continuat plimbarea.
Căţeluşul a primit o casă şi numele Thor! După salvare, micul patruped a fost dus la medicul veterinar care a constatat că sănătatea lui era bună.
Thor nu mai este singur în această viaţă: are o familie şi doi fraţi canini.
Meire a lăsat un mesaj pentru oricine doreşte să adopte sau să ajute un animal abandonat: „Adopţia trebuie să vină din dragoste, pentru că animalele au sentimente şi simt când le place sau nu cineva”.
Felicitări Meire pentru gestul tău minunat!