Atunci când vine vorba despre curăţarea şi întreţinerea casei, treburile care trebuie făcute parcă nu se termină niciodată şi de cele mai multe ori căutăm cele mai rapide şi simple variante pentru a le termina. Astfel, apelăm la soluţiile speciale de curăţare şi uităm că poate cele mai banale ingrediente pot fi mult mai eficiente şi sănătoase ca aceste soluţii chimice. De exemplu, castravetele! Este delicios pentru a fi mâncat, dar are şi o mulţime de alte beneficii şi întrebuinţări. Spre exemplu,repara o uşă care scârţâie. Citeşte mai departe şi descoperă şi alte lucruri extrem de interesante.
Dezabureşte rapid oglinda din baie.
Este inevitabil ca oglinda din baie să nu se aburească, în special dacă îţi place să faci duşuri lungi şi fierbinţi. Poţi lua o felie de castravete cu care să freci puţin oglinda şi vei vedea rezltatele imediat.
Estompează aspectul celulitei.
Celulita este o problemă cu care se confruntă majoritatea femeilor, iar în loc să cheltui mulţi bani pe creme foarte scumpe, poţi încerca să masezi uşor cu o felie de castravete zona dorită, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Castravetele determină întărirea colagenului din piele, dându-i un aspect mult mai ferm.
Lustruieşte pantofii.
O felie de castravete face minuni pentru încălţămintea din piele.
Repară balamalele care scârţâie.
Nimic nu este mai enervant ca o balama care scârţâie. Castravetele acţionează ca un lubrifiant natural, aşa că reprezintă o soluţie rapidă şi extrem de eficientă.
Estompează cearcănele şi pungile de sub ochi.
Fă-ti timp pentru câteva minute de răsfăţ, aplicând două felii de castravete pe ochi.
Este un inamic al dăunătorilor din grădină.
Insectele, moliile, acarienii şi albinele urăsc mirosul de castravete, aşadar reprezintă o soluţie eficientă împotriva acestora.
O infuzie de castravete face minuni pentru ten.
De ce să cumperi produsele cosmetice pe bază de castravete când le te poţi bucura de ele mult mai simplu şi mai ieftin. Infuzia de castravete este o adevărată minune pentru ten.
Scapă de respiraţia urât mirositoare.
Pentru a scăpa de respiraţia urât mirositoare te poţi spăla pe dinţi sau dacă nu ai la îndemână această variantă poţi tine în gură o felie de castravete timp de 10 secunde. Funcţioneză foarte bine!
Curăţă impecabil suprafeţele din baie.
În loc să cauţi o soluţie de curăţare sub chiuvetă, poţi utiliza o felie de castravete, iar baia ta va străluci!
Sursa: Littlethings