O femeie pe nume Lillian își sărbătorea ziua de naștere la Ridgeview Gardens Assisted Living, în Utah, dar nu a fost doar o zi de naștere oarecare, a fost cea de-a 103-a aniversare.
Prietenii ei au crezut că ar fi o idee minunată să-i facă o surpriză. Au vrut să pregătească pentru Lillian – mâncare, prăjituri, decorațiuni și o companie minunată. Dar au vrut și să o surprindă cu un dar foarte special.
Cu doar câțiva ani în urmă, Lillian avea o pisică numită Sammy pe care o iubea foarte mult. Din nefericire, Sammy a murit și a lăsat o gaură gigantică în inima lui Lillian, ea întotdeauna visase să aibă o altă pisică în viața ei.
Membrii personalului de la facilitatea de viață asistată au contactat adăpostul de animale din St. George și au aflat despre o pisică de 9 ani care era super iubitoare, prietenoasă și dulce. Chiar nu ar fi putut să se descurce mai bine, l-au luat pe Marley și l-au dus la sediul asistat, ca să-l întâlnească pe noul proprietar.
Când personalul l-a adus pe Marley să se întâlnească cu Lillian, nu avea nicio idee despre ce se întâmplă la început.
La început, Lillian a crezut că a primit o pisică cu care să se joace de ziua ei, nu avea nici o idee că Marley urma să fie noul ei animal de companie.
„Lillian a crezut că Marley o vizitează de ziua ei de naștere”, spuse Harradine. „Când i sa spus că Marley nu vizitează, ci că va fi pisica ei, ea l-a îmbrățișat pe Marley și mai mult.
La câteva secunde de la întâlnire, Lillian și Marley au devenit complet inseparabili.
sursa: Animal Channel