Curajul este un dar pe care îl căpătăm o dată cu experienţa, de-a lungul vieţii noastre. A fi curajos nu înseamnă să renunţi la fricile tale, ci să continui cu hotărâre pe propria cale, în ciuda tuturor piedicilor.
Eli este un băiat de 7 ani care, în ciuda faptului că este încă un copil, are multă prezenţă de spirit: casa în care locuia s-a aprins brusc într-o noapte, dar nu s-a dat la o parte din faţa responsabilităţii de a interveni, el fiind singurul capabil să-şi salveze sora mai mică de doar câteva luni.
Un mic erou care a reuşit să ducă la capăt o acţiune incredibil de periculoasă pe care mulţi adulţi nu ar fi putut să o realizeze.
În noaptea incendiului, familia Davidson lua cina în linişte. Chris şi Nicole şi-au dus apoi cei trei copii în pat şi, după un timp, şi ei s-au retras în dormitor. În timpul nopţii, cuplul s-a trezit cu un miros puternic de arsură în aer. Câteva minute mai târziu, cei doi şi-au dat seama că s-a produs un incendiu şi au fugit imediat să salveze copiii. Cu toate acestea, cea mai mică dintre fraţi, Erin Davidon, în vârstă de doar 22 de luni, a rămas blocată într-o cameră.
„Fumul şi focul erau atât de puternice încât nu am putut ajunge la ea”, povesteşte tatăl ei, Chris Davidson. „Am încercat să intrăm la ea pe fereastră, dar nu a existat nicio modalitate de a urca acolo. Aşa că l-am ridicat pe Eli pe umeri, iar el a intrat pe fereastră şi astfel a putut să-şi salveze sora.”
Eli, băieţelul de 7 ani pe care Davidson îl luase în plasament cu un an mai devreme, a făcut dovada unui curaj incredibil întorcându-se în casa cuprinsă de flăcări. Micuţul a fost în mod evident înspăimântat şi a crezut iniţial că nu poate face asta; dintr-o dată, totuşi, el a ţipat la tatăl său adoptiv: „Am găsit-o tată!” Îi era foarte frică, dar în acelaşi timp a vrut cu orice preţ să salveze viaţa surorii sale mai mici.
Atât Nicole, cât şi Chris nici că ar putea fi mai mândri de el! Familia Davidson, ambii pompieri de meserie, au mai mulţi copii adoptaţi, inclusiv pe Eli şi au adoptat oficial încă doi – pe Erin (22 de luni) şi pe Elijah (2 ani). Din păcate, familia a pierdut tot ce avea – casa a fost complet distrusă de focul teribil şi să o ia de la capăt nu le va fi uşor. Din fericire, câţiva prieteni au deschis o pagină de strângere de fonduri şi prin generozitatea cunoscuţilor şi a străinilor familia Davidson speră să iasă în curând din acest coşmar.