Donald Trump afirmă că ar putea candida pentru un al treilea mandat de președinte, în ciuda interdicțiilor impuse de Constituția SUA.
Fostul președinte al Statelor Unite dezvăluie noi detalii, de această dată referitoare la posibilitatea de a candida pentru al treilea mandat. Potrivit Reuters și AFP, Trump susține că există modalități prin care acest lucru ar putea fi realizat.
Donald Trump afirmă că al treilea mandat ar putea fi o opțiune
După mai multe sugestii anterioare din partea lui Donald Trump despre un posibil al treilea mandat, duminică, președintele a abordat subiectul într-un interviu telefonic acordat NBC News. El a precizat că nu face glume în legătură cu această posibilitate.
Președintele actual se află la al doilea mandat neconsecutiv la Casa Albă, fiind învestit în funcție pe 20 ianuarie 2025. Deși Constituția SUA interzice acest lucru, Trump susține că o astfel de situație ar putea fi viabilă.
„Nu, nu glumesc. Nu glumesc. Dar este mult prea devreme să mă gândesc la asta. Există, există metode prin care s-ar putea, după cum ştiţi”, a enunțat Donald Trump, insistând că „mulți oameni vor să facă asta”.
„Îmi place să lucrez. Americanii ar fi de acord cu asta”
Conform celui de-al 22-lea Amendament al Constituției Statelor Unite, care a fost adoptat în 1951, o persoană nu poate ocupa funcția de președinte al SUA mai mult de două mandate, fie ele consecutive sau nu.
La finalul celui de-al doilea mandat, Donald Trump va avea 82 de ani. Întrebat dacă își va mai dori funcția de președinte la acea vârstă, liderul SUA a răspuns afirmativ: „Îmi place să lucrez”, a adăugat Trump, conform AP. De asemenea, președintele Statelor Unite crede că cetățenii americani ar fi de acord cu încă un mandat pentru el.
Aceste afirmații nu sunt singurele care au stârnit reacții. La sfârșitul acestei săptămâni, Donald Trump a revenit asupra ideii anexării Groenlandei, menționând că nu ar exclude o intervenție militară din partea SUA: „Toate opțiunile sunt pe masă”, a declarat președintele Donald Trump.
Absolvent al FJSC din 2014, am scris pentru diverse publicații renumite din România.
