Drama profunda a unei batrane abandonate in spital. „Nu-i urasc. Mi-e doar dor de ei”
Intr-un colt rece al salonului de la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi, o femeie in varsta se uita in gol, cu trupul marcat de anii de munca si suferinta, asteptand… nimic. Asteapta fara speranta, inconjurata de o tacere apasatoare si un gol care nu poate fi umplut cu nicio forma de grija.
Abandonata de copii, intr-un salon de spital
Aurica Bunduc, o batrana din satul Fantanele, judetul Iasi, a fost adusa la spital de propriii copii, cu promisiunea calda si aparent sincera: „ne intoarcem maine sa te luam acasa”. Dar acea zi nu a mai sosit niciodata.
Saptamanile au trecut. Internarea s-a incheiat. Tratamentul medical s-a terminat. Dar nimeni nu a mai venit sa o ia. Niciun apel, niciun mesaj, nici macar un indiciu de viata din partea lor.
„Au spus ca vin a doua zi. M-au lasat si… s-au dus. De atunci, nimeni…”
sopteste ea printre lacrimi. Cuvintele sunt rare, dar durerea este imensa.
De la „mama” la „o batrana in plus”
A fost mama. A crescut copii, a muncit o viata intreaga, a pus hrana pe masa, a sters frunti fierbinti, a leganat vise si a suferit in liniste pentru fiecare lipsa. Acum, in apusul vietii, nu este decat o „batrana in plus” intr-un pat de spital.
Chiar si in suferinta, gaseste o farama de intelegere pentru cei ce au parasit-o:
„Poate-s ocupati… poate au si ei griji…”
vocea ii tremura, dar ochii ei tradau resemnarea. Nicio mama nu ar trebui sa spuna asta. Dar in Romania reala, se intampla prea des.
„Este un abandon pur”. Marturia emotionanta a medicului
Medicul de garda vorbeste cu melancolie despre cazuri asemanatoare care devin din ce in ce mai frecvente in spitalele din Romania:
„Nu mai este nevoie de spitalizare. Dar nu are unde sa mearga. Nimeni nu o cauta. Nu raspunde nimeni la telefon. Este abandon pur.”
Desi personalul medical face tot ce poate pentru a-i oferi un minim de confort – hrana, ingrijire, zambete –, absenta celor dragi apasa mai greu decat orice afectiune.
Spitalul nu este un azil, dar nici strada nu poate fi o solutie
Asistentele si infirmierele se implica sufleteste, dar recunosc limitele sistemului. Spitalele nu sunt pregatite sa devina azile sociale, iar batranii uitati de copii sunt din ce in ce mai multi. Ce se intampla cu ei? Cine este responsabil pentru aceste destine?
Apel la constiinta: Nu lasati batranetea parintilor vostri in grija statului
Drama batranilor abandonati in spitale este o realitate pe care nu o mai putem ignora. Nu este un articol viral sau o stire de moment. Este un strigat mut al celor care au tacut prea mult. Care au iubit, au oferit, au sacrificat – si acum sunt nevoiti sa infrunte apusul singuri.
Sa nu uitam: indiferent cat de ocupati am fi, niciun succes nu valoreaza cat zambetul unei mame. Nicio vacanta nu poate compensa o vizita pierduta. Si niciun ban nu poate inlocui o imbratisare sincera.
