Un act de eroism: O tânără şi-a salvat fetiţa de sub o maşină, plătind cu preţul vieţii – tragedie la Forăşti, în a doua zi de Paşte

- Advertisement -

O fetiță de doar 4 ani a rămas fără mamă, după ce aceasta a fost lovită mortal de un șofer al unei mașini chiar în fața locuinței. Incidentul a avut loc într-o localitate din județul Suceava, iar vecinii spun că femeia încerca să-și protejeze fetița care a ieșit din curte îndreptându-se spre șosea. Deși avea permis, bărbatul care a cauzat accidentul avea suspendat dreptul de a conduce. Poliția a deschis un dosar penal pentru mai multe infracțiuni, inclusiv ucidere din culpă.

Tragedia s-a consumat ieri, în a doua zi de Paște, în localitatea Forăști, Suceava.

În încercarea de a-și salva fiica, tânăra de doar 23 de ani a fost lovită de vehiculul unui șofer care nu a mai reușit să frâneze. “Din ogradă a ieșit copilul și ea a alergat repede … sunt atâtea mașini parcate acolo. Și asta e…”, a declarat un bărbat. “S-a dus înaintea mașinii pentru fetiță și a fost lovită”, a adăugat o localnică.

Tânără moartă în Suceava, după ce a încercat să își salveze fetița. Șoferul avea permisul suspendat.

- Advertisement -

La fața locului, medicii au încercat să o resusciteze pe femeie, însă fără succes. Din fericire, fetița a supraviețuit impactului. “Copilul, o fetiță de 4 ani, era conștientă și avea un traumatism la nivelul capului, fiind preluată de echipajul SMURD”, a declarat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava. Șoferul, un tânăr de 25 de ani, avea permisul de conducere suspendat. Imediat după accident, acesta a fost testat cu un etilotest, rezultând că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. “Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat”, a declarat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Vecinii tinerei sunt în stare de șoc.

Tragedia a îndoliat toată comunitatea. Oamenii au venit și au aprins lumânări pe marginea drumului: “Fată cuminte, o fată la locul ei” / “O fată pe care nu poți să o descrii așa. Nu a făcut rău nimănui”. Dacă va fi găsit vinovat pentru ucidere din culpă, șoferul riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

Absolvent al FJSC în anul 2014, am colaborat cu diverse publicații de renume din România.