Autoritățile au emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, informând cetățenii despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și îndemnandu-i să ia măsuri de protecție.
”Cu puțin timp în urmă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea, prin care cetățenii au fost atenționați cu privire la riscul de cădere a unor obiecte din aer și li s-a sugerat să adopte măsuri de protecție. Estimăm că durata alertei aeriene este de aproximativ 90 de minute”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea.
Ei subliniază că România nu este o țintă pentru atacurile Federației Ruse.
”De asemenea, rugăm cetățenii să respecte cu strictețe măsurile de siguranță transmise de autoritățile române, să citească cu atenție mesajele primite prin sistemul RO-Alert, să evite panica și să anunțe la numărul unic de urgență 112 orice situație care le-ar putea pune în pericol siguranța sau dacă au nevoie de ajutor”, au adăugat pompierii.
