Vladimir Putin a suferit recent o setback semnificativă pe plan internațional cu ocazia anulării summitului ruso-arab, eveniment care ar fi trebuit să sublinieze influența Rusiei în Orientul Mijlociu. Această decizie a fost determinată de participarea slabă a liderilor din regiune, în contrast cu intensitatea globală concentrată pe un alt summit care s-a desfășurat în Egipt, unde Donald Trump a reunit numeroși șefi de stat pentru a semna un acord de pace în legătură cu Gaza. Absența Rusiei de la un asemenea eveniment de impact a adâncit percepția despre declinul influenței sale internaționale, exacerbată de consecințele războiului din Ucraina și de izolarea în care se află.
Kremlinul alimentase speranțe că reuniunea va aduce împreună lideri arab pentru a discuta aspecte esențiale legate de securitate și cooperare energetică. Însă amânarea summitului a scos la iveală o realitate dură: interesul pentru implicarea Rusiei în regiune este pe o pantă descendentă. Au apărut analize care indică faptul că statul rus nu mai este perceput ca un actor de prim rang în Orientul Mijlociu, iar relațiile sale cu liderii din zonă au suferit o deteriorare vizibilă. Pe lângă aceasta, Rusia a pierdut și o parte semnificativă din influența pe care o avea în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad în Siria, fiind tot mai marginalizată în negocierile de pace privitoare la Gaza.
Frustrarea oficialilor ruși este evidentă, iar Moscova a declarat recent că este deschisă la participarea în soluționarea crizei din Orientul Mijlociu, însă fără a se impune în acest demers. Această poziție de non-intervenție pare să fie o recunoaștere a realității curente, în care Rusia se confruntă cu o diminuare clară a influenței sale în diverse regiuni, inclusiv în Asia Centrală și Caucaz. Aici, multe dintre fostele state-satelit se îndepărtează treptat de Moscova, căutând alternativa unor parteneriate mai favorabile.
Deși Kremlinul a sugerat că summitul ar putea fi reprogramat pentru noiembrie, s-ar putea să nu fie suficient pentru a restabili rolul de jucător major pe care Rusia l-a avut în trecutul recent. Această recalibrare a priorităților în politica externă a Rusiei sugerează o criză de identitate în raport cu statutul său internațional. Nevoia de a-și reafirma influența devine mai acută, dar acțiunile întârziate și deciziile anunțate cu întârziere pot duce la o consolidare a statutului marginalizat al Rusiei pe scena globală.
În concluzie, situația actuală indică o transformare semnificativă în percepția internațională asupra Rusiei, cu repercusiuni care se extind nu doar în Orientul Mijlociu, ci și în alte regiuni unde influența sa a fost odată dominantă. Acest declin subliniază provocările cu care se confruntă Kremlinul și necesitatea de a reevaluarea abordărilor sale strategice pe termen lung.
