O durere greu de descris a cuprins capela din Cosmopolis, unde a fost adus trupul neînsuflețit al Teodorei Marcu, tânăra de 23 de ani care a fost ucisă în mod brutal de fostul iubit. Familia și prietenii sunt devastati de această tragedie care a zguduit întreaga comunitate, iar în această seară, cu ochii în lacrimi, au așteptat sosirea sicriului în fața lăcașului de cult din cartierul rezidențial.
Teodora Marcu a fost victima unei crime îngrozitoare, comise pe o stradă din oraș, pe data de 31 mai 2025. Tânăra se aflase alături de fiica ei, de doar 3 ani, când fostul partener, Robert Lupu, a deschis focul împotriva ei. Ulterior, acesta s-a sinucis cu aceeași armă, într-un act de violență extremă care a șocat întreaga societate.
Primele imagini cu trupul neînsuflețit al Teodorei Marcu
După finalizarea procedurilor medico-legale, trupul Teodorei a fost preluat de la Institutul Național de Medicină Legală din București. Sicriul a fost transportat la capela din Cosmopolis, unde se va desfășura priveghiul, iar prietenii, vecinii și cunoscuții pot veni să-i aducă un ultim omagiu.
Locul s-a umplut de flori, lumânări și lacrimi, iar comunitatea din Cosmopolis a răspuns cu numeroase prezențe chemării de a susține familia îndurerată. Conform anunțului făcut de administrația cartierului rezidențial, slujba de priveghi va avea loc în această seară, luni, 2 iunie 2025, la ora 19:00, în biserica din Cosmopolis.

„Hristos S-a Înălțat! Cu profundă tristețe vă informăm că mâine, luni, 2 iunie 2025, trupul neînsuflețit al tinerei Marcu Mariana Teodora, care a plecat dintre noi în urma tragicelor evenimente din 31 mai 2025, va fi depus la biserica din Cosmopolis. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu și o rugăciune sunt așteptați la ora 19:00, când va avea loc slujba de priveghi înainte de plecarea către locurile natale. Înmormântarea va avea loc joi, 5 iunie 2025, la ora 12:00, în satul natal al Marianei, Helegiu, comuna Deleni, unde trupul ei va fi transportat marți. Vă îndemnăm să fiți alături de familia îndoliată mâine seară, oferindu-le sprijin și alinare în aceste momente dificile. Seară binecuvântată!” se arată în comunicatul transmis de administrația Cosmopolis.
Familia a hotărât ca înmormântarea să aibă loc joi, 5 iunie, în localitatea natală a Teodorei, satul Helegiu, comuna Deleni. Trupul neînsuflețit va fi dus marți, 3 iunie, spre județul Bacău, acolo unde tânăra va fi înmormântată.
O tragedie care a zguduit o națiune întreagă
Crima a readus în atenție problema violenței domestice. Conform unor surse apropiate, Teodora Marcu a fost victima unei relații violente cu fostul partener. Robert Lupu, cunoscut pentru comportamentele sale posesive, ar fi amenințat-o de nenumărate ori. Deși detaliile anchetei sunt încă în desfășurare, faptele rămân devastatoare: o tânără mamă a fost ucisă fără milă, în fața propriului copil.
Comunitatea din Cosmopolis, dar și internauții din întreaga țară, continuă să transmită mesaje de condoleanțe și solidaritate față de familia devastată de pierdere. Teodora Marcu va rămâne în memoria tuturor ca o tânără mamă plină de viață, ale cărei vise au fost spulberate prea devreme.
Absolvent al FJSC în anul 2014, am colaborat cu mai multe publicații de renume din România.
