Avioane din Polonia și alte țări aliate au fost desfășurate sâmbătă dimineața, 20 septembrie, pentru a garanta siguranța spațiului aerian, în urma atacurilor aeriene lansate de Rusia asupra vestului Ucrainei.
Atacurile au avut loc în apropierea frontierei Ucrainei cu Polonia.
NATO protejează spațiul aerian
Polonia este membră a NATO, a subliniat agenția Reuters.
„Din cauza activităților aviației de lungă distanță a Federației Ruse, care efectuează atacuri pe teritoriul Ucrainei, aviația poloneză și aliată a început să opereze în spațiul nostru aerian. Avioane poloneze și aliate sunt active în zona noastră, iar sistemele terestre de apărare aeriană și de recunoaștere radar au fost ridicate la cel mai înalt nivel de pregătire”, a declarat comandamentul operațional într-o postare pe X.
„Comandamentul operațional al forțelor armate monitorizează situația actuală, iar forțele și resursele aflate sub comanda sa rămân în alertă maximă pentru a putea reacționa imediat”, se precizează în postare.
La ora 03:40 GMT, aproape întreaga Ucraină se afla în stare de alertă aeriană, după ce Forțele Aeriene au emis un avertisment privind posibile atacuri cu rachete și drone din partea Rusiei. Armata lui Vladimir Putin a atacat Ucraina cu zeci de drone Shahed și rachete balistice, vizând mai multe regiuni, inclusiv Kiev. Exploziile s-au auzit și în Dnipro.
