Conducerea AUR a anunțat în această seară că jurnalista Anca Alexandrescu va fi candidatul oficial al partidului în competiția pentru Primăria Capitalei. Anunțul a fost făcut de prezentatoarea TV, împreună cu liderul AUR, George Simion.
UPDATE, ORA 20.25
Anca Alexandrescu, principalele declarații:
Sunt Anca și împreună vom câștiga Bucureștiul. Sunt Anca și vom da lovitura de grație acolo unde îi doare cel mai tare, în statul paralel. Sunt Anca și voi pune Bucureștiul pe primul loc.
Vreau să mulțumesc tuturor pentru votul în unanimitate și specialiștilor din AUR care au elaborat programul într-un timp foarte scurt. Sunt mulți deranjați de candidatura mea, ceea ce a creat o tulburare în rândul partidelor, pentru că dorim să facem ceea ce își dorește domnul Călin Georgescu: să distrugem sistemul.
Trebuie să nu mai stați în fața TV-ului și să acționați pentru a schimba sistemul. Asta facem astăzi prin această candidatură: voi fi 100% dedicată și vom pune Bucureștiul pe primul loc. În prezent, este fruntaș la cele mai rele lucruri. USR-ul s-a pesedizat, PSD-ul s-a userizat.
Nu voi avea afișe mari, voi interacționa cu oamenii. Voi fi pe stradă alături de bucureșteni începând din această săptămână, și sunt sigură că vom învinge!
UPDATE, ORA 20.20
George Simion, principalele declarații:
AUR se află pe primul loc în preferințele românilor, iar pentru București a trebuit să demonstrăm responsabilitate.
Deși avem în interiorul Alianței oameni capabili, am decis să renunțăm la un membru AUR pentru cel mai bine clasat candidat din zona noastră. Este un sacrificiu, similar cu cele făcute în decembrie, am protestat împotriva anulării alegerilor.
Avem o responsabilitate față de mișcarea suveranistă și față de poporul român. Bucureștenii pot alege între 3 candidați ai Guvernului. Toți sunt reprezentanți ai sistemului sub diverse fețe.
Nu neg că pot fi trădat, dar niciodată nu voi trăda, nici măcar din greșeală.
Alegerea AUR pentru o candidatură cu șanse, care să reprezinte poporul român, pe cei nemulțumiți, este doamna Anca Alexandrescu.
99% dintre răspunsurile de pe rețelele sociale au fost în favoarea Ancăi Alexandrescu.
„Eu sunt Anca! Și voi pune Bucureștiul pe primul loc.” Așa și-a început zilele trecute campania candidata independentă, când și-a lansat și primul clip electoral.
Zilele trecute, Anca Alexandrescu a anunțat că beneficiază de susținerea oficială a președintelui AUR, George Simion, și a partidului AUR. De asemenea, este susținută și de PNȚCD, prin Aurelian Pavelescu.
