Durerea unui bărbat care și-a pierdut soția pe trecerea de pietoni: „Nu pot trăi știind că nu mai vine acasă”
Cimitirul de la marginea orașului era plin de lacrimi și liniște. Sub cerul întunecat de toamnă, zeci de oameni s-au adunat pentru a-și lua rămas bun de la Elena, o tânără mamă a doi copii, care a fost ucisă într-o secundă din cauza neatenției unui șofer grăbit. Pe măsură ce sicriul era îngropat, durerea familiei a atins cote inimaginabile.
Andrei, soțul ei, abia mai putea să stea în picioare. Copleșit de durere, s-a apropiat de marginea gropii și, cu vocea tremurândă, a spus cuvinte care au frânt inimile tuturor celor prezenți:
„Îți promit, iubita mea… nu te voi uita niciodată. Le voi vorbi copiilor despre tine în fiecare zi.”
Momentul a avut o intensitate sfâșietoare. Mulțimea a izbucnit în plâns, iar preotul a făcut un pas înapoi, lăsându-l pe Andrei să-și strângă pentru ultima oară mâna soției — o atingere peste sicriul rece, între două lumi despărțite de destin.
Elena avea doar 34 de ani. A plecat de acasă cu căruciorul și fetița cea mică pentru a-l lua pe băiețel de la școală, dar nu a mai ajuns. Un tânăr șofer, neatent, a lovit-o chiar pe trecerea de pietoni. Copila a supraviețuit cu răni minore, însă familia a fost distrusă.
„Nu există zi în care să nu regret că nu am fost eu în locul ei”, a spus Andrei, printre lacrimi. „Ea era inima casei noastre. Tot ce aveam.”
Cei doi se mutaseră recent, visând la un nou început. Aveau planuri, speranțe, iar Elena visa să deschidă o mică afacere. În locul acelor vise, acum rămân doar amintirile și o durere profundă.
Peste corona albă, soțul a așezat un bilețel scris de mână: „Pentru totdeauna, iubita mea. Ți-am promis că voi avea grijă de copii. Și voi face asta.”
În tăcerea cimitirului, promisiunea lui a răsunat ca un ecou care nu se stinge: dovada că iubirea adevărată nu moare — ea continuă să trăiască, chiar și dincolo de moarte.
