La 40 de zile după Învierea Domnului, ortodocșii sărbătoresc Înălțarea Domnului. Anul acesta, festivitatea se desfășoară joi, 29 mai și este omagiată atât de biserica ortodoxă, cât și de cea catolică.
Conform Noului Testament, după 40 de zile în care îi învăța și îi întărea pe apostoli, Hristos s-a înălțat la cer din Muntele Măslinilor, promițându-le venirea Duhului Sfânt la Cincizecime (Rusalii).
Înălțarea Domnului este nu doar o sărbătoare religioasă, ci și o oportunitate de comuniune, recunoștință și regăsire spirituală. Este momentul în care cerurile se deschid, credința devine mai puternică, iar tradițiile românești conferă un sens profund unei zile pline de emoție și reverență.
În folclor, această zi este cunoscută și sub numele de „Ispas”, inspirată de un personaj legendar, un cioban ce ar fi fost martor la Înălțarea Domnului și care, ascuns printre pietre, a povestit ulterior despre minunea văzută.
Înălțarea Domnului este o sărbătoare creștină deosebit de semnificativă, comemorând evenimentul biblic al urcării lui Iisus Hristos la cer, la 40 de zile după Învierea Sa. Această celebrare are loc de fiecare dată într-o zi de joi, fiind strâns legată de Paște, conform relatărilor din Noul Testament, în special din Faptele Apostolilor (1:9-11), Evanghelia după Luca (24:50-53) și Evanghelia după Marcu (16:19). Conform tradiției, după Înviere, Iisus a apărut de mai multe ori ucenicilor, pregătindu-i pentru misiunea lor. În ziua Înălțării, pe Muntele Măslinilor, Hristos s-a înălțat „întru slavă”, în prezența acestora, promițând trimiterea Duhului Sfânt.
Aceasta marchează sfârșitul lucrării Sale pământești și începutul misiunii Bisericii în lume. Sărbătoarea simbolizează dispariția prezenței fizice a Mântuitorului pe pământ și deschide calea pentru Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătorită la Cincizecime. De asemenea, pentru biserică, praznicul semnifică încheierea perioadei pascale.
Tradiții și obiceiuri de Înălțare
În această zi, credincioșii merg la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie și la slujba dedicată pomenirii eroilor. În multe regiuni, oamenii aduc la sfințit frunze de nuc și ramuri de tei, văzute ca protectoare ale căminului și familiei. Acestea sunt apoi așezate la icoane sau feronerie, simbolizând protecția împotriva nefericirilor.
Este considerată o zi de odihnă, în care nu se spală, nu se muncește și nu se face curățenie, datorită convingerii că astfel de activități ar putea aduce ghinion. Conform altor superstiții, este mai bine să nu dai sare din casă, pentru că „îți dai norocul”.
În comunitățile din România, se păstrează tradiția de a oferi pomeni – ouă roșii, pască, cozonac și alte bucate de Paște – în amintirea celor care nu mai sunt printre noi. De asemenea, se vizitează cimitirele, unde se aprind lumânări la morminte.
Se spune că cei care mor în această zi ajung direct în Rai, deoarece Înălțarea este văzută ca una dintre cele mai sfinte și luminoase sărbători ale anului bisericesc.
De asemenea, credincioșii se salută cu „Hristos S-a Înălțat!”, primind ca răspuns „Adevărat S-a Înălțat!” – un salut ce exprimă credința în realitatea Înălțării și solidaritatea între oameni.
Înălțarea Domnului este o zi dedicată înălțării sufletului prin rugăciune, recunoștință și speranță. Pomenind eroii și respectând tradițiile, românii își reafirmă legătura cu valorile credinței și cu memoria celor care au luptat pentru libertate.
De ce se vopsesc ouăle de Înălțarea Domnului
În această zi, vopsirea ouălor, în special în roșu, este o tradiție esențială.
Aceste ouă sunt oferite ca pomană, alături de cozonac și colaci sau alte bunuri celor nevoiași, în memoria celor decedați.
