Această întâmplare s-a petrecut în perioada sovietică, într-un sanatoriu obișnuit al Academiei de Științe, plin de angajați mediocri – proceduri, plimbări, bârfe, plicitiseală.

Și iată că a trecut un zvon că la sanatoriu trebuie să vină un academician. Ce eveniment!

În ziua cu pricina, cei mai curioși au văzut într-adevăr cum a venit o mașină, din care a coborât un bărbat solid cu păr cărunt. Simpatic.

După el șovăia o femeie în vârstă – soția. S-au oprit la sanatoriu să se odihnească și să se trateze. Soția celebrității se zbătea constant în jurul soțului, avea grijă de el. Acesta accepta atenția cu o favoare obosită.

În sala de mese, aceștia au fost așezați lângă o tânără drăguță. Timp de câteva zile, femeia a evaluat situația. Apoi a mers în atac.

La urma urmei, un academician este o șansă unică și de ce ar avea nevoie el de o bătrână alături?

Tânăra era cu experiență și treptat, între ei a început să se lege o relație. Se plimbau împreună, stăteau pe bancă, mai pe scurt… erau îndrăgostiți, nu glumă.

Când a devenit totul clar, soția nu a mai răbdat și s-a apropiat de cotropitoare pentru a clarifica lucrurile. Ea a întrebat-o foarte politicos: „Spuneți-mi vă rog, de ce a-ți avea nevoie de soțul meu?”

Drept răspuns – o mulțime de cuvinte frumoase despre dragoste, libertate, destin ș.a.

Soția a continuat: „Dar știți, el este un om bolnav. Are nevoie de îngrijire specială, în plus, trebuie să respecte o dietă strictă, nu oricare femeie ar face față.”

Tânăra era amuzată – oare nu este clar, cu salariul unui academician se poate organiza o îngrijire excelentă, nu este deloc necesar ca ea să se transforme într-o astfel de creatură chinuită ca interlocutoarea ei.

Doamna în vârstă s-a uitat zăpăcită timp de câteva secunde la ea, apoi i-a răspuns cu calm: „Înțeleg. Dar chestia e că academicianul sunt eu!”