„De ce, Doamne, l-ai luat?” Mesajul emoționant al soției românului decedat în Thassos. Ultima lor fotografie de familie va atinge inimile tuturor.

- Advertisement -

O vacanță care ar fi trebuit să fie un moment de relaxare s-a transformat într-o tragedie pentru o familie de ucraineni stabilită în Arad.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, s-a înecat sâmbătă după-amiază în apele insulei Thassos, aproape de Paradise Beach, una dintre cele mai populare plaje din Grecia.

„Este posibil ca un echipaj SMURD să ajungă după o oră la Paradise Beach? Un bărbat a fost găsit înecat în apă, salvamarii au încercat să-l resusciteze timp de 50 de minute. Familia are trei copii mici și este din Arad…”, a scris cineva pe grupul Forum Thassos, destinat românilor care vizitează insula pentru informații.

Martorii povestesc că bărbatul din Arad făcea scufundări cu o mască full face când, dintr-o dată, i s-a făcut rău. A fost văzut plutind inert în apă, iar salvamarii au intervenit rapid și l-au adus la mal.

- Advertisement -

Eforturile de resuscitare au continuat timp de aproape 50 de minute, însă, în ciuda intervenției rapide, medicii care au ajuns la fața locului nu au putut decât să declare decesul.

„Când a fost adus la mal, era deja vânăt. Toată lumea a încercat manevre de resuscitare până la sosirea ambulanței”, a povestit o româncă aflată în apropiere.

Românii se mobilizează pentru a ajuta familia îndoliată
Primele indicii sugerează că bărbatul ar fi suferit un infarct în timp ce se afla în apă, însă doar autopsia va confirma cu exactitate cauza decesului. Tragedia a fost anunțată inițial printr-un mesaj îngrijorător pe grupul „Forum Thassos”. Comunitatea românească de pe insulă s-a mobilizat imediat, oferind sprijin în timpul intervenției și ajutând familia greu încercată de pierdere.

„Bună seara! Cine m-ar putea pune în legătură cu doamna al cărei soț a murit? O pot ajuta cu transportul mașinii și al lor. Voi suporta toate costurile de drum”, a postat un bărbat din Giurgiu, proprietarul unei firme de tractări, după producerea tragediei.

- Advertisement -