Coaliția de guvernare a abordat recent o propunere de reformă legislativă ce vizează reducerea numărului parlamentarilor din România. Această propunere prevede o scădere de 10% din totalul senatorilor și deputaților, în contrast cu planul inițial de reducere la 300, așa cum a fost stipulat în referendumului din 2009. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost cel care a avansat această variantă, argumentând că scenariul propus anterior este „total inacceptabil”. El a subliniat necesitatea actualizării numărului de mandate în conformitate cu datele celei mai recente recensământ.
Legea inițială, care prevedea o limitare strictă a numărului de parlamentari la 300, a fost un subiect de intensă dezbatere. Aceasta a fost respinsă de Kelemen Hunor, care consideră că o astfel de modificare drastică nu reflectă realitatea demografică și administrativă a țării, iar actualizarea numărului de mandate ar trebui să fie în strânsă legătură cu variațiile populației.
Surse din cadrul Coaliției au indicat că noua propunere ar putea beneficia de sprijin din partea tuturor partidelor de guvernare, ceea ce ar putea facilita adoptarea acesteia. Totuși, decizia finală urmează să fie luată în săptămânile următoare, iar discuțiile continuă asupra detaliilor și implicațiilor acestei reforme.
Contextele politice sunt esențiale în aceste discuții. Recent, Ilie Bolojan a îndemnat membrii PNL să sprijine un proiect de lege depus de USR, care, de asemenea, vizează reducerea numărului de aleși. Această inițiativă a fost, însă, întâmpinată cu reticență de UDMR, care a amenințat cu ieșirea de la guvernare în cazul în care se va decide o diminuare a mandatelor. Aceasta a generat un climat de tensiune între partidele coaliției, având în vedere complexitatea raporturilor de putere.
O altă dimensiune a discuțiilor se referă la impactul pe care o astfel de reformă l-ar putea avea asupra reprezentativității și eficienței Parlamentului. Reducerea numărului de parlamentari este adesea privită ca o modalitate de a eficientiza procesul legislativ și de a reduce costurile. Cu toate acestea, adversarii acestei măsuri își exprimă temerile că o reducere bruscă poate diminua capacitatea de reprezentare a diferitelor comunități și interese din țară.
În concluzie, dezbaterea asupra reducerii numărului parlamentarilor rămâne un subiect sensibil și complex, reflectând divergențele ideologice și strategice între partidele aflate la guvernare. Este evident că, deși sunt de acord cu necesitatea reformei, fiecare partid are interese diferite care influențează modul în care propunerile sunt formulate și discutate. Rămâne de văzut cum se va desfășura acest proces în săptămânile următoare și ce soluții vor fi găsite pentru a ajunge la un consens.
