Hunedoara și-a luat miercuri, 3 iulie, rămas bun de la fiul său campion, învăluit în lacrimi, flori și aplauze. Trupul neînsuflețit al lui Mihai Leu a fost depus la Casa de Cultură, iar un portret emoționant a fost așezat în fața sicriului, frângând inimile celor prezenți. Mii de oameni și-au adus un ultim omagiu, într-o atmosferă profundă de durere și recunoștință.
Cortegiul funebru cu trupul neînsuflețit al lui Mihai Leu a fost întâmpinat cu aplauze și lacrimi.
Miercuri seară, Hunedoara a tăcut și a plâns. Sicriul cu rămășițele lui Mihai Leu a ajuns în orașul care i-a fost acasă, însoțit de un cortegiu funerar impresionant, care a inclus și mașini ale Federației Române de Automobilism Sportiv.
Pe măsură ce vehiculele s-au apropiat de Casa de Cultură, mulțimea de localnici adunată în față a început să aplaude. Un gest simplu, dar profund, de respect pentru un om care a reprezentat România pe cele mai înalte podiumuri.
Trupul fostului campion a fost depus la Sala Teatrului din Piața Ferdinand, un loc devenit neîncăpător pentru toți cei care au dorit să-i spună adio.
În fața sicriului negru, pe care se găsea o coroană de trandafiri roșii, a fost așezat un portret al lui Mihai Leu – imaginea unui bărbat puternic, dar blând, care a inspirat o întreagă generație.
Vezi aici video!
Soția lui, copleșită de durere: ”Te iubesc pentru eternitate”
În primele rânduri s-a aflat Anna Leu, soția lui Mihai, cu care a împărțit mai bine de 30 de ani. Privirea ei pierdută și mâinile strânse la piept au arătat întreaga suferință a pierderii. După decesul soțului ei, femeia a transmis un mesaj emoționant:
”Ai plecat, iubirea mea, dar nu și din inima mea. Îți simt prezența în liniște, în vânt, în tot ceea ce sunt. Te iubesc pentru eternitate.”, a postat Anna Leu pe rețelele sociale.
Priveghiul, la care au participat patru preoți, a fost plin de emoție și reculegere. Fiecare a rostit câteva cuvinte despre omul și campionul Mihai Leu.
”Nu te vom uita niciodată”, a declarat unul dintre slujitori, cu vocea tremurândă, relatează Spynews.
Omagii din partea întregului oraș
Cei care nu au putut intra în sala de priveghi s-au adunat afară, unde pe două ecrane mari au fost difuzate imagini din cariera sportivă a celui care a fost campion mondial la box și campion național la raliuri.
Momentul a fost cu adevărat copleșitor: oameni plângeau în tăcere, ținând lumânări aprinse și înclinându-și capul în semn de respect. Printre cei prezenți s-au numărat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, membri ai Consiliului Local, personalități din sport și cultură, echipa de fotbal Corvinul Hunedoara, precum și mulți necunoscuți, uniți prin admirația sinceră pentru Mihai Leu.
Vineri, 4 iulie, la ora 12:00, Hunedoara va conduce pe ultimul drum pe cel care a devenit simbolul unei generații. Slujba de înmormântare va avea loc la cimitirul Bisericii Schimbarea la Față, acolo unde campionul va fi înmormântat cu onoruri.
Sursă foto: capturi video Digi24