Cântăreața celebră o atacă pe Mirabela Grădinaru după vizita în Austria: „Este o concubină!”

- Advertisement -

Cu doar câteva zile în urmă, Nicușor Dan a efectuat prima sa vizită oficială în Austria, la Salzburg, însoțit de familia sa. Partenera lui de viață, Mirabela Grădinaru, și cei doi copii nu l-au părăsit deloc, însă prezența lor a fost rapid criticată.

În perioada 25-26 iulie, Nicușor Dan a participat la prima sa vizită externă oficială în calitate de președinte al României. Șeful statului a fost însoțit de Mirabela Grădinaru, partenera sa, cei doi copii și soacra sa. În timpul vizitei, fostul primar al Capitalei a avut întâlniri cu președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, și cu cancelarul Christian Stocker, a susținut un discurs pentru investitorii austrieci și s-a întâlnit cu românii stabiliți în Austria.

Criticile lui Sorana Darclee la adresa Mirabelei Grădinaru

Prezența Mirabelei Grădinaru – în calitate de Primă Doamnă – alături de președintele României a fost contestată de Sorana Darclee, fosta solistă a trupei ASIA. Artista consideră că participarea ei la astfel de evenimente este nejustificată, având în vedere că Nicușor Dan nu este căsătorit legal cu mama copiilor săi.

- Advertisement -

“În ce calitate este Mirabela Grădinaru prezentă la întâlnirile oficiale? Este concubină. Nu are niciun rol oficial. „Prima Doamnă” este un titlu rezervat soției președintelui – prin căsătorie, nu prin conveniențe personale. În ce calitate îi este permis să participe la întâlniri de stat și să fie prezentă la semnături oficiale? Simplu: în niciuna,” a scris Sorana pe platforma X.

Reacția artistei a generat un val de comentarii, iar unul dintre ele a stârnit controverse și reacții aprinse.

„Dumneavoastră mai vorbiți cu colega de la ASIA, Irina, soția domnului Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo de 18 ani, prieten cu Putin? Cel care are interdicție în România și l-a pus președinte al FRJ pe putinistul Gușă?

Cam suspect cum urlați în halul ăsta pentru proteste și pentru Simion. Mi-e greu să cred că o faceți din patriotismul tatălui refugiat politic în România. Sau, poate, de dragul fostului soț, Paul Moga, ofițer SRI?” a scris un utilizator al platformei.

- Advertisement -

Sorana nu a trecut cu vederea acest comentariu și a replicat: „Citești multă presa de proastă calitate. Ba mai mult, doar titlurile. Și fostul soț nu era SRI. Ba chiar ceva mult mai important. Voi puteți să continuați să vă băgați în seamă cu tot felul de atacuri. Tu și cei ca tine, sunteți doar penibili. Și dacă îți imaginezi că mă intimidezi în vreun fel, cu astfel de mesaje, tu și cei ca tine, sunteți absolut hilari. Stați acolo cuminți cu președintele vostru geniu,” a răspuns artista.