Seara trecută, Nicușor Dan a acordat un interviu pentru Știrile ProTV, iar în timpul transmisiei, un telespectator a observat un detaliu care a generat reacții în mediul online. Zeci de mii de români au dat like și au comentat pe rețelele sociale.
Nicușor Dan a fost ales președinte al României și se pregătește pentru un mandat plin de provocări. Ca invitat al Andreei Esca la ProTV, noul lider al statului a discutat despre una dintre cele mai sensibile probleme ale țării – creșterea deficitului bugetar.
Nicușor Dan a generat reacții pe internet din cauza unui obiect aflat la interviul cu Andreea Esca.
Pe parcursul interviului, un telespectator a remarcat un detaliu important pe pupitru. Nicușor Dan avea lângă el telefonul, iar deasupra se afla o agendă și un abonament Metrorex, indicând că, înainte de întâlnirea cu Andreea Esca, utilizase metroul în București.
Secvența publicată pe rețelele sociale a acumulat rapid zeci de mii de aprecieri, iar mulți l-au felicitat pe noul președinte pentru modestia sa.
Aceeași reacție a fost observată și în prima sa zi ca președinte al României, când a fost surprins în fotografii, dis-de-dimineață, ducând-o pe fetița sa la școală.
Nicușor Dan nu își dorește să părăsească apartamentul în care locuiește cu chirie.
Pentru confortul copiilor săi, Nicușor Dan nu vrea să renunțe la apartamentul de care îl leagă atâtea amintiri. Aheea și Antim au crescut acolo și și-au făcut prieteni, iar liderul nu dorește să le schimbe viața într-un mod care i-ar putea afecta negativ.
„Mi-ar plăcea să locuiesc în același loc. Copiii și-au făcut deja prieteni în cartier și aș dori să rămânem în aceeași zonă pentru a le oferi confort.”
„Voi avea o întâlnire cu SPP-ul chiar în această seară (luni, n.r.) și voi merge acolo să discutăm despre constrângerile de protocol pentru deplasări și locuință, și să vedem ce putem face. Probabil că nu e imposibil. În fine, sunt o persoană rezonabilă și voi analiza situația”, a declarat Nicușor Dan la Antena 3.
Absolvent al FJSC în anul 2014, am scris pentru diverse publicații celebre din România.
