Nicușor Dan a fost ales recent ca președinte al României. După centralizarea a peste 92% dintre voturi, acesta a obținut 5,821 milioane de voturi, reprezentând jumătate din totalul celor exprimate. Finalul scorului ar putea fi ușor mai strâns, având în vedere că din diaspora sunt așteptate încă 800 de mii de voturi, dar rezultatul este deja stabilit.
Mai jos puteți viziona în timp real rezultatele oficiale pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale:
După o zi plină de voturi, în care peste 11,6 milioane de români și-au exprimat opțiunea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale – 9.996.365 în țară și 1.645.164 în diaspora –, exit-poll-urile au arătat un avans semnificativ pentru candidatul independent Nicușor Dan.
Conform sondajelor efectuate de AVANGARDE și CURS, acesta a obținut între 54,1% și 54,9% din voturi, în timp ce George Simion a primit 45,1% – 45,9% din voturile alegătorilor. La ora 21:15, Autoritatea Electorală Permanentă a demarat procesul oficial de numărare a voturilor.
Rezultatul alegerilor, actualizare LIVE
UPDATE 24:04 Nicușor Dan este noul președinte al României. Cu peste 92% dintre voturi centralizate, acesta a atins 5,821 milioane de voturi, având un avans de 900 de mii de voturi față de George Simion. Este posibil ca rezultat final să fie ușor diferit, deoarece din diaspora vin încă 800 de mii de voturi, dar schimbările nu vor afecta rezultatul final.
UPDATE 23:40 După centralizarea voturilor din 97,98% din secții, Nicușor Dan conduce cu 54,29%, iar George Simion are 45,71%. Până acum au fost centralizate 10,56 milioane de voturi.
UPDATE 23:30 După numărarea voturilor din 97,50% din secții, Nicușor Dan are 54,33%, iar George Simion 45,67%. Au fost numărate 10,41 milioane de voturi.
UPDATE 23:15 După centralizarea voturilor din 96,43% din secții, Nicușor Dan are 54,36%, iar George Simion 45,64%. Au fost numărate 10,11 milioane de voturi.
UPDATE 23:02 După centralizarea voturilor din 95,52% din secții, Nicușor Dan conduce cu 54,26%, urmat de George Simion cu 45,74%. Au fost numărate 9,89 milioane de voturi.
UPDATE 22:53 După numărarea voturilor din 94,55% din secții, Nicușor Dan conduce cu 54,15% și George Simion cu 45,85%. Au fost numărate 9,68 milioane de voturi.
UPDATE 22:46 După numărarea voturilor din 93,73% din secții, Nicușor Dan are 54,03%, iar George Simion 45,97%. Au fost centralizate 9,51 milioane de voturi.
UPDATE 22:41 După centralizarea voturilor din 92,90% din secții, Nicușor Dan are 53,98%, iar George Simion 46,02%. Au fost centralizate 9,34 milioane de voturi.
UPDATE 22:30 După numărarea voturilor din 90,54% din secții, Nicușor Dan are 53,72%, iar George Simion 46,28%. Au fost centralizate 8,91 milioane de voturi.
UPDATE 22:15 După centralizarea voturilor din 83,94% din secții, Nicușor Dan are 53,05% și George Simion 46,95%. Au fost numărate 7,86 milioane de voturi.
UPDATE 22:11 După numărarea voturilor din 80,57% din secții, Nicușor Dan are 52,72%, iar George Simion 47,28%. Au fost numărate 7,35 milioane de voturi.
UPDATE 22:07 După numărarea voturilor din 77,96% din secții, Nicușor Dan are 52,46%, iar George Simion 47,54%. Au fost numărate 7 milioane de voturi.
UPDATE 22:02 După centralizarea voturilor din 73,06% din secții, Nicușor Dan conduce cu 52,05%, urmat de George Simion cu 47,95%. Au fost numărate 6,3 milioane de voturi.
UPDATE 21:51 Au fost centralizate 58,26% din procesele verbale, iar Nicușor Dan este pe primul loc cu 50,99%, urmat de George Simion cu 49,01%
UPDATE 21:43 La 21:43, după centralizarea a 44,21% din procesele verbale, George Simion are 50,05%, iar Nicușor Dan 49,95%.
UPDATE 21:35 La ora 21:35, după centralizarea a 30,34% din procesele verbale, George Simion are 50,77%, iar Nicușor Dan 49,23%.
UPDATE 21:20 Primele rezultate oficiale, după centralizarea a peste 15% dintre procesele verbale de la secțiile de votare, indică un avans pentru George Simion.
Conform datelor transmise în timp real de AEP, după centralizarea a 15,82% dintre procesele verbale, rezultatele arată că George Simion a obținut 52,19%, iar Nicușor Dan 47,81%.
Absolvent al FJSC în 2014, am contribuit la diverse publicații cunoscute din România.
