Vacanța de toamnă în 2025 reprezintă prima pauză din an pentru elevi, oferind un moment de respiro binevenit după începutul anului școlar.
Cursurile se vor relua luni, 3 noiembrie 2025, odată cu debutul celui de-al doilea modul de învățare. Acest modul va dura aproximativ șapte săptămâni, fiind programat în perioada: luni, 3 noiembrie – vineri, 19 decembrie 2025. La finalul acestui interval, elevii vor intra în vacanța de iarnă, cea mai lungă perioadă de odihnă din anul școlar.
Vacanța de iarnă pentru anul școlar 2025-2026 va începe sâmbătă, 20 decembrie 2025, și se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026. Elevii și cadrele didactice vor avea parte de 19 zile libere consecutive, deoarece 6 ianuarie (Boboteaza) și 7 ianuarie (Sfântul Ioan Botezătorul) sunt zile libere legale. Cursurile vor reîncepe joi, 8 ianuarie 2026, cu începutul celui de-al treilea modul de învățare.
Vacanța mobilă/de schi va avea loc între 9 februarie și 1 martie 2026, iar fiecare inspectorat școlar județean, inclusiv Inspectoratul Municipiului București, va stabili la nivel local săptămâna de vacanță mobilă.
Aceasta este destinată în special activităților recreative sau sportive, cunoscută sub denumirea de „vacanța de schi”. Decizia privind perioada exactă va fi comunicată elevilor și părinților de către școli până la data de 1 octombrie 2025.
Calendarul vacanțelor pentru anul școlar 2025-2026:
• Vacanța de toamnă: 25 octombrie – 2 noiembrie 2025;
• Vacanța de iarnă: 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026;
• Vacanța mobilă: 9 februarie – 1 martie 2026 (datele pot varia în funcție de județ);
• Vacanța de primăvară: 4 – 14 aprilie 2026;
• Vacanța de vară: 20 iunie – 6 septembrie 2026.
Perioadele de cursuri pentru anul școlar 2025-2026:
Modulul I: luni, 8 septembrie – vineri, 24 octombrie 2025;
Modulul II: luni, 3 noiembrie – vineri, 19 decembrie 2025;
Modulul III: joi, 8 ianuarie – vineri, 6 februarie 2026 (sau 13 februarie / 20 februarie, în funcție de decizia inspectoratelor);
Modulul IV: luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, până vineri, 3 aprilie 2026;
Modulul V: miercuri, 15 aprilie – vineri, 19 iunie 2026.
