O provocare de pe TikTok a dus la tragedia unui tânăr de 23 de ani. În căutarea vizualizărilor, acesta nu a ezitat să se arunce de pe podul de la Murfatlar, în timp ce prietenul său filma momentul șocant. Ceea ce ar fi trebuit să fie o filmare virală, s-a transformat în ultimele sale momente de viață. Deși a fost găsit rapid de scafandri, nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. Atenție, urmează detalii cu un impact emoțional puternic!
Mamă! Acesta este momentul în care tânărul se aruncă în apele Canalului Dunăre-Marea Neagră. Motivul? La fel de uluitor ca și imaginile – pentru câteva like-uri pe TikTok. În loc să câștige faima dorită online, provocarea extrem de periculoasă i-a adus sfârșitul.
Martor la incident, prietenul băiatului sună disperat la 112.
“Tânărul în cauză ar fi sărit de pe pod în timp ce realiza o filmare,” a declarat Andreea Ambroze, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Tânărul a fost găsit de scafandri la o adâncime de aproape 7 metri, în apele Canalului Dunăre-Marea Neagră.
După aproximativ 15 minute, cei trei scafandri l-au recuperat pe tânăr de la circa șapte metri adâncime în Canalul Dunăre-Marea Neagră. L-au scos și l-au predat echipajelor medicale, care au demarat imediat manevrele de resuscitare. “Am intervenit exact la locul indicat de martori, aproape de mijlocul canalului. Nu au fost curenți întâmplători. Vizibilitatea era de 10-15 cm cu lanternele aprinse,” a explicat Gheorghe Cuculescu, scafandru.
“Persoana a fost găsită la aproximativ șapte metri, în mijlocul canalului,” a precizat Marian Ciulei, șef scafandri ISU Dobrogea. “A făcuț niște vizualizări pe TikTok și s-a aruncat aici în apă, din cauza vizualizărilor,” a adăugat un martor.
Tragedia de aseară nu este un caz izolat. Mai mulți tineri au fost răniți grav sau au decedat după ce au încercat provocările periculoase promovate pe TikTok.
Despre Florin Tomescu
Absolvent al FJSC în 2014, am scris pentru diverse publicații de renume din România.