O dramă inimaginabilă s-a petrecut miercuri, 9 aprilie 2025, în județul Constanța. Un bărbat de 34 de ani, pe nume Valentin, a decedat într-un accident auto tragic, care a avut loc în apropierea fostei Uzine de Superfosfați și Acid Sulfuric, între orașele Năvodari și Lumina. Impactul violent dintre cele două autoturisme a provocat moartea ambilor șoferi, lăsând familii îndurerate în urma sa.
Impact frontal și un final devastator
Accidentul a avut loc în jurul orei 18:30, la o trecere de cale ferată. Cele două vehicule s-au ciocnit frontal, iar forța coliziunii a fost atât de puternică încât echipele de intervenție nu au putut să îi salveze pe cei doi conducători auto.
Valentin, cunoscut pentru calmul și demnitatea sa, a decedat pe loc. Mama sa, aflată în mașină cu el, a supraviețuit miraculos accidentului. În cealaltă mașină se afla o tânără de 26 de ani, însărcinată și mamă a unei fetițe, care, din păcate, a murit instantaneu.
Gestul ce i-a salvat mama
Martor la tragedie a fost chiar mama lui Valentin, care se afla în vehiculul fiului său. Plângând, femeia povestește cum fiul său a tras instinctiv de volan în ultimul moment, reușind astfel să o salveze.
„A intrat pe contrasens și ne-a lovit pe noi. Apoi nu îmi mai amintesc. Venea la biserică cu mine. Era în altar… Mi-a murit în fața ochilor. A tras dreapta. Dacă nu trăgea, muream și eu cu el. M-a salvat pe mine,” a declarat mama lui Valentin, cu inima frântă.
Val de mesaje de condoleanțe online
Vestea tragică a generat o avalanșă de reacții emoționante din partea celor care l-au cunoscut pe Valentin. Pe rețelele sociale, prietenii, rudele și cunoscuții au trimis mesaje de condolianțe și solidaritate cu familia îndurerată:
„Dumnezeu să te odihnească, dragul nostru verișor…”
„Ferească Dumnezeu, ce tragedie! Îi doresc multă putere familiei în aceste momente dificile.”
„Condoleanțe! Nu îmi vine să cred. Era un om minunat.”
Ancheta este în desfășurare
Autoritățile au deschis un dosar penal și continuă investigațiile pentru a determina cauzele exacte ale accidentului. Poliția analizează dacă a fost implicată o eroare umană, o defecțiune tehnică sau alte circumstanțe care au dus la coliziune.
Un destin frânt prea devreme
Valentin avea întreaga viață înainte și multe planuri. A plecat dintre cei dragi într-un mod brusc, lăsând în urmă o familie devastată și o comunitate îndurerată.
Absolvent al FJSC în 2014, am colaborat cu mai multe publicații renumite din România.
