Cozonacul este esențial pe mesele de sărbătoare ale românilor, iar gospodinele se întrec în rețete variate și interesante.
Pentru a obține un cozonac cu adevărat delicios, nu e suficient să ai ingredientele potrivite; este nevoie de multă răbdare și atenție. De asemenea, pentru ca acesta să fie pufos și savuros, trebuie să acorzi o atenție specială pregătirii aluatului, dar și procesului de coacere.
Care este rețeta misterioasă de cozonac a gospodinelor din Moldova
Cozonacul cu aluat dospit reprezintă o rețetă străveche, transmisă din generație în generație de gospodinele din Moldova. Pentru a prepara un kilogram de cozonac, ai nevoie de 600 de grame de făină, 40 de grame de drojdie de bere, 200 de grame de zahăr, 200 ml de lapte, patru gălbenușuri, 50 ml de ulei, 60 de grame de unt, coajă de lămâie, esență de rom (2-3 ml), 30 de grame de stafide, 150 de grame de miez de nucă, zahăr vanilat, cinci grame de sare și un gălbenuș pentru uns.
Gălbenușurile se amestecă cu sarea și se păstrează la cald (la temperaturi moderate). Stafidele se curăță de codițe, se spală și se lasă la uscat. Miezul de nucă se sortează de impurități și se zdrobește cu sucitorul. Drojdia se amestecă cu 10 grame de zahăr până devine fluidă, apoi se dizolvă în 75 ml de lapte călduț, adăugând treptat 100 de grame de făină.
Astfel, se obține maiaua, care se acoperă cu făină și se lasă la dospit la o temperatură de aproximativ 35-40 de grade Celsius, până își mărește volumul de 2-3 ori.
În laptele cald (70 ml) se adaugă treptat făina (40 de grame), amestecând continuu pentru a evita cocoloașele. Compunerea obținută se lasă să se răcească până ajunge la o temperatură de 30-40 de grade Celsius.
Separat, în laptele călduț se dizolvă zahărul, se adaugă gălbenușurile, coaja de lămâie, esența de rom și zahărul vanilat, și se amestecă până se omogenizează. Aceasta se combină cu maiaua și cu aluatul opărit, adăugând treptat 450 de grame de făină și grăsimea (untul și uleiul), încălzite la 35-40 de grade Celsius, precum și stafidele și miezul de nucă, și se frământă până când apar bule de aer la suprafață, iar aluatul se desprinde de pereții vasului.
Cum se prepară cozonacul
După ce aluatul a crescut, se porționează în una sau două bile egale. Fiecare bilă se împarte în două și se formează rulouri de 5-6 cm diametru, care se împletesc și se așază în formele unse cu unt și tapetate cu zahăr.
Rulourile împletite se așază în tavă și se lasă să crească la cald. Odată ce cozonacii au crescut, se ung cu gălbenuș și se introduc la cuptor pentru coacere.
Conform gospodinelor, la început cozonacii se coc la o temperatură mică, timp de aproximativ 10-15 minute, pentru a le permite să crească, apoi temperatura se crește pentru a obține o rumenire uniformă.
