Mama fetiței de 2 ani care a decedat la stomatolog, gest emoționant după ce nu a putut fi prezentă la înmormântare.

- Advertisement -

Cu o zi după înmormântarea micuței Sara, mama ei, copleșită de o durere atât de profundă încât nu a putut să își conducă fetița pe ultimul drum, a realizat un gest cutremurător, care a atins inimile tuturor celor care au văzut postarea.

Familia micuței Sara trăiește o suferință imensă după moartea fetiței de doi ani, care a decedat în urma unei anestezii efectuate într-o clinică stomatologică din București. La o zi după ceremonie, mama ei a făcut un gest care a emoționat întreaga națiune.

Tânăra a distribuit pe Facebook o fotografie din urmă cu un an, în care își ține fetița în brațe, zâmbindu-i. O imagine simplă, dar devastatoare, însoțită de mesajul concis: „Te iubesc”.

Conform declarațiilor tatălui, mama nu a putut participa la funeralii din cauza durerii immense. Bărbatul a menționat că soția sa este complet copleșită de tragedia petrecută în cabinetul stomatologic.

- Advertisement -

„Ne-a distrus. M-a distrus și pe mine, și pe soție. Soția nu a putut să participe la funeralii, n-am ce să mai adaug. Ancheta este în curs de desfășurare”, a declarat tatăl pentru Antena3.ro.

El susține că soția sa a aflat cu întârziere despre ce s-a întâmplat în cabinetul unde se afla fetița. „Au încercat să mușamalizeze tot: în timp ce o resuscitau pe fetiță, timp de o oră și ceva, soția mea nu știa nimic.”, a mai adăugat pentru sursa citată.

Tatăl continuă să lanseze acuzații grave.

Tatăl micuței afirmă că va lupta pentru a descoperi adevărul privind moartea Sarei și susține că în cabinetul unde a avut loc tragedia lipseau echipamente esențiale.

- Advertisement -

Când primele două asistente au ieșit, recepția le-a trimis să se ducă la o altă clinică unde operaseră copilul prima dată pentru a aduce trusa de prim ajutor. Nu aveau nici măcar o trusă de prim ajutor, vă dați seama?”, a declarat el pentru observatornews.ro și Antena3.ro.

În timp ce ancheta este în desfășurare, părinții trăiesc cele mai dificile zile din viața lor. Fotografia postată de mamă, acum o amintire dureroasă, ilustrează iubirea dintre o mamă și copilul ei, ruptă mult prea devreme.