IRCC atinge un nivel record în istoria României! De când vor începe românii să plătească sume semnificative pentru rate?

- Advertisement -

Românii se vor confrunta cu o majorare a ratelor. Potrivit Profit.ro, indicele IRCC va crește, începând cu 1 octombrie, de la 5,55% la 6,07%, atingând astfel cel mai înalt nivel din 2019, anul în care a fost introdus.

Aceast indice are un impact direct asupra ratelor creditelor cu dobândă variabilă. Românii care au credite ipotecare sau de consum vor observa o creștere a ratelor lunare. Pe termen lung, aceste majorări vor fi semnificative, iar efectele se vor resimți pe scară largă.

De exemplu, o persoană care a luat un credit ipotecar de 250 de mii de lei pe o perioadă de 30 de ani, cu o dobândă bazată pe indicele IRCC și o marjă de 3,5%, va plăti de la 1 octombrie suma de 2.113 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 92 de lei față de valoarea actuală. Comparativ cu aprilie, când IRCC era de 5,9% iar marja de 2%, se observă o majorare de 265 de lei.

Aceasta este rezultatul creșterii indicelui care determină ratele pentru credite, de la 5,55% la 6,05% în octombrie.

- Advertisement -

IRCC a atins un nivel istoric

IRCC a ajuns la un nivel istoric din cauza faptului că, din disperare de finanțare și în contextul unei crize politice, statul s-a împrumutat la cele mai mari rate din ultimii ani.

”Într-un context de presiune fiscală accentuată de la începutul anului și cu un stat care se împrumută la costuri din ce în ce mai mari, intervențiile BNR au redus lichiditatea de pe piață. Este evident că aceste măsuri vor avea efecte de lungă durată asupra consumatorilor,” a explicat Flavius Jakubowicz, președintele AAFB (Asociația Analistilor Financiar-Bancari).

Banca Națională a menținut dobânda cheie

- Advertisement -

Banca Națională a păstrat dobânda cheie la 6,5% din vara trecută.

„Deocamdată, dobânzile nu au cum să scadă. Este esențial să evităm creșterile. Și, după cum observați, facem tot posibilul să prevenim astfel de creșteri,” a afirmat recent Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Creșterea IRCC afectează doar persoanele care au credite cu dobândă variabilă legate de acest indice. Cei care au credite în valută sau cu dobândă fixă nu vor resimți aceste modificări.