Forțele de securitate iraniene au lansat o campanie amplă de arestări și și-au intensificat prezența pe străzi, ca răspuns la loviturile aeriene israeliene din 13 iunie. Deși nemulțumirea față de regimul de la Teheran este resimțită de o parte considerabilă a populației, până în prezent nu au avut loc proteste semnificative. Motivul principal al acestei absențe a mobilizării populare este teama de represalii din partea autorităților, care au adoptat măsuri dure împotriva celor considerați disidenți.
În special, regimul iranian își manifestă o grijă sporită față de posibile revolte interne, cu un accent deosebit pe regiunile cu o populație kurdă. Aici, tensiunile sunt deja ridicate, iar autoritățile temându-se de o posibilă răscoală. Astfel, unitățile paramilitare, cunoscute sub numele de Basij, au fost puse în stare de alertă, pregătindu-se pentru o eventuală escaladare a conflictelor interne.
Activistii din Iran, conștienți de riscurile pe care le implică organizarea de acțiuni de protest, sunt prudenți. Mulți dintre aceștia preferă să nu se angajeze în forme de activism public, din cauza temerii de represalii severe. Regimul a instituit o atmosferă de frică, iar represaliile pot fi devastatoare – arestările și acuzațiile, cum ar fi spionajul pentru Israel, reprezintă o realitate pentru cei care îndrăznesc să conteste autoritatea.
Loviturile aeriene israeliene au provocat o reacție violentă din partea Teheranului, care se teme nu doar de o deteriorare a situației interne, ci și de o posibillă escaladare a tensiunilor cu Israelul. În plus, măsurile de securitate sunt amplificate și în contextul preocupărilor legate de programul nuclear iranian și de agresivitatea percepută a regimului sionist. Regimul este conștient că orice slăbiciune poate fi exploatată de dușmanii săi, iar astfel, răspunsul rapid și brutal este o strategie constantă pentru a menține controlul asupra populației.
Această situație complexă reflectă, de asemenea, relațiile tensionate din Orientul Mijlociu. Protests, critici și nemulțumiri sunt adesea reprimate cu brutalitate, iar regimul foloseste forța pentru a-și consolida puterea. Deși mulți ar dori să se exprime liber, frica de represalii îi determină să rămână tăcuți. În concluzie, deși nemulțumirea populară față de regim este reală, voința de a rezista deschis împotriva acestuia este limitată de teama de repercusiuni grave, iar regimul se pregătește să răspundă oricărei provocări interne cu o intensificare a represaliilor. Astfel, situația din Iran rămâne una extrem de delicată, cu un potențial de destabilizare iarăși amplificat de circumstanțele externe.
