Institutul Clinic Fundeni a anunțat vestea TRAGICĂ despre Mihai Leu, internat cu hemoragie internă pe 21 iunie.

- Advertisement -

Mihai Leu, fost campion mondial la box și raliuri, se află în continuare într-o stare gravă la Institutul Clinic Fundeni. Sportivul, în vârstă de 56 de ani, este internat la terapie intensivă, după ce a suferit o nouă hemoragie pe 21 iunie. El se confruntă cu cancerul de colon de mai bine de un deceniu.

Campionul mondial la box și la raliuri, Mihai Leu, este în continuare sub observația medicilor la terapie intensivă, având o stare generală gravă, conform unei declarații emise luni de Institutul Clinic Fundeni, citată de News.ro.

“Pacientul Mihai Leu rămâne internat pe secția de terapie intensivă, starea sa generală este gravă, iar evoluția este staționară”, se menționează în comunicatul spitalului.

Mihai Leu a fost transportat cu elicopterul la Institutul Clinic Fundeni pe 21 iunie, după o nouă hemoragie. El se confruntă cu insuficiență pulmonară și metastaze pulmonare.

- Advertisement -

Fostul sportiv, în vârstă de 56 de ani, a mai fost spitalizat la Fundeni între 28 aprilie și 15 mai, din cauza unor complicații legate de lupta sa împotriva cancerului, pe care o duce de zece ani. De asemenea, a fost internat de urgență în lunile mai și decembrie 2024 din cauza unor complicații.

În 2014, a fost diagnosticat cu cancer de colon, petrecând două luni în spital și fiind operat de două ori.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri și deține trei titluri naționale la Viteză în Coastă. De asemenea, el a câștigat titlul mondial la box în versiunea WBO în 1997.