Conform datelor furnizate de Eurostat, în anul 2024, peste 94% din populația României locuiește în locuințe deținute în proprietate personală, ceea ce o situează pe piața europeană în fruntea clasamentului. Acest procent, deși ușor în scădere față de 95,6% cât reprezenta în 2023, rămâne mult peste media Uniunii Europene, unde în jur de 68% din locuitori dețin locuințele în care trăiesc. Această tendință de proprietate se diferențiază semnificativ de situația din alte state membre, cum ar fi Germania, unde 53% din populație locuiește în locuințe închiriate. Aceasta relevă nu doar o cultură diferită în privința locuințelor, dar și o structură economică distinctă.
De asemenea, datele arată că, în 2024, 51% din populația Uniunii Europene locuia în case, în timp ce 48% locuiau în apartamente. În România, totuși, există o problemă majoră legată de densitatea populației, iar țara noastră se confruntă cu cea mai mare rată de aglomerare din UE, de 41%. Acest lucru indică nu doar lipsa de spațiu, ci și provocări serioase în ceea ce privește calitatea locuirii. Aglomerarea poate duce la o scădere a standardelor de viață, cu impact asupra sănătății fizice și mentale a locuitorilor.
În plus, este remarcabil faptul că mărimea medie a locuințelor din România este de doar 1,1 camere per persoană, în comparație cu 2,2 camere în Malta. Această statistică ilustrează nu doar un aspect al infrastructurii locative, ci și o problemă socială mai amplă. Spațiile mici de locuit pot afecta nu doar confortul și intimitatea locuitorilor, dar și capacitatea lor de a desfășura activități zilnice esențiale.
Pe lângă aceste provocări, trebuie menționat că modul în care românii accesează locuințele este influențat de diverse factori economici și sociali. Accesibilitatea creditelor ipotecare, fluctuațiile pieței imobiliare și politicile de sprijin pentru tineri reprezintă aspecte cheie în acest sistem. În ciuda procentului ridicat de proprietate, prețurile locuințelor au crescut constant în ultimii ani, îngreunând astfel accesibilitatea pentru tineri și pentru persoanele cu venituri reduse.
Așadar, situația locativă în România este complexă. Deși tradiția de a deține o locuință este profund înrădăcinată în cultura noastră, realitățile economice și sociale moderne aduc provocări semnificative. Guvernul și autoritățile locale au datoria de a intervine pentru a îmbunătăți condițiile de locuit, asigurându-se că fiecare cetățean are acces la un spațiu adecvat și confortabil. Măsurile de sprijin, cum ar fi subvențiile pentru construcția de locuințe sociale sau reglementările favorizabile pentru închiriere, ar putea ajuta la reducerea aglomerării și la îmbunătățirea calității vieții românilor.
În concluzie, deși România se evidențiază printr-un procent semnificativ de proprietari, calitatea și standardul locuirii necesită o atenție sporită. O abordare holistică, focalizată pe dezvoltarea urbană sustenabilă și pe susținerea comunităților vulnerabile, ar putea transforma aceste provocări în oportunități, pentru a asigura un viitor mai bun și mai echitabil pentru toți cetățenii.
