Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului afirmă că Ilie Bolojan, în timpul în care a ocupat funcția de secretar general al guvernului Tăriceanu, a încasat aproape 74.000 de lei sub formă de indemnizații pentru calitatea sa de membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări. Sindicaliștii consideră că aceasta reprezintă „un venit considerabil, care se încadrează perfect în definiția unei sinecuri” și acuză dublul standard al premierului în evaluarea activității funcționarilor publici.
Ilie Bolojan a devenit, automat, membru al Comitetului odată cu numirea sa în funcția de secretar general al Guvernului, funcție pe care a deținut-o timp de un an, până la demisia sa pentru a candida la primăria Oradea.
Acesta este același comitet care, în luna iunie, a fost primul vizat de reduceri în guvernarea Bolojan.
UPDATE 15.50: Într-un comunicat emis pentru HotNews, biroul de presă al Guvernului subliniază că Ilie Bolojan a fost membru al Comitetului în perioada în care a ocupat funcția de secretar general al Guvernului României.
„În acea perioadă, la fel ca și în cele următoare și în prezent, secretarul general al Guvernului este, prin natura atribuțiilor, membru în Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări”, a declarat biroul de presă al Guvernului.
„Dorim să precizăm că ceea ce contează cu adevărat într-o funcție publică este activitatea desfășurată cât timp este ocupată, în raport cu remunerația primită. Aceasta este diferența dintre o sinecură și o responsabilitate asumată”, a mai adăugat Biroul de presă al Guvernului.
***
„Ilie-Gavril Bolojan a primit, în anul 2007, suma de 73.935 lei în calitate de membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări al EximBank. Într-un an în care salariul mediu net lunar era de 1.042 lei, această sumă echivalează cu 71 de salarii medii lunare, reflectând un venit considerabil, ce se potrivește perfect definiției unei sinecuri”, se arată într-un comunicat al Sindicatului, care a publicat și o declarație de avere a acestuia.
Sursa citată reamintește că, în aprilie 2007, Bolojan a fost transferat din funcția de prefect al județului Bihor în aceea de secretar general al Guvernului.
„Discursul său contrazice trecutul personal al domniei sale”
Ca urmare a acestei numiri, Ilie Bolojan a devenit, automat, membru în Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, responsabil de reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare și asigurare derulate de Banca de Export-Import a României, EXIMBANK, conform prevederilor HG 534/2007, care a fost adoptată pe 30 mai 2007, la o lună după preluarea funcției de la Palatul Victoria.
„Pe fondul pachetului de măsuri de austeritate recent adoptat, pe care Guvernul le va asuma în Parlament, premierul, liderul funcției publice din România, a lansat un atac sever către angajații din sectorul bugetar, sugerând că statul nu mai poate plăti oameni care nu contribuie. Acest tip de discurs, în contrast cu trecutul personal al domniei-sale, alimentează acuzațiile de dublu standard și ridică semne de întrebare referitoare la autenticitatea reformelor promovate sub pretextul eliminării sinecurilor”, se arată în comunicat.
Funcționarii de la Guvern susțin că declarațiile publice ale premierului evidențiază „o discrepanță între realitate și retorică” din partea lui Ilie Bolojan.
„Într-un context în care moralitatea politică și coerența publică sunt invocate ca principii fundamentale ale guvernării, trecutul premierului trebuie asumat cu aceeași transparență și rigurozitate pe care o pretinde altora. Într-un stat democratic, integritatea și onestitatea nu se măsoară doar prin măsuri îndreptate împotriva altora, ci și prin asumarea propriului trecut”, concluzionează sindicaliștii.
Bolojan a eliminat indemnizațiile membrilor Comitetului Eximbank
Pe 27 iunie, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care a redus numărul membrilor Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări din cadrul Eximbank, o instituție de stat. De asemenea, au fost diminuate și indemnizațiile acordate acestora. Printre membrii acestui comitet se numără și vicepremierul PSD, Marian Neacșu.
Actul normativ stabilește reducerea numărului de membri de la 17 la 5. De asemenea, nivelul indemnizației lunare a acestora scade de la 20% la 5% din salariul lunar al președintelui Băncii de Exim Banca Românească. În plus, președintele Exim Banca Românească S.A. nu va fi recompensat pentru activitatea desfășurată în cadrul Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări.
Adoptarea acestui act normativ a fost anunțată de premierul Ilie Bolojan în conferința de presă de vineri, desfășurată după ședința de Guvern.
„În ceea ce privește reducerea cheltuielilor, lucrăm pe mai multe direcții, inventariind toate comitetele și comisiile – le-aș numi sinecuri – și vom aborda această problemă în fiecare ședință de guvern și în fiecare săptămână de acum înainte, pentru că nu pot fi realizate de pe o zi pe alta, având în vedere că fiecare este reglementată printr-o hotărâre de guvern, uneori prin legi organice, și vom lua măsuri în acest sens“, a declarat Bolojan.