Elveția își deschide porțile pentru români. Salariul mediu e de 6.000 de euro

- Advertisement -

Începând cu 1 iunie, una dintre cele mai bogate țări din Europa, Elveția, își va deschide porțile pentru muncitorii români. Despre ridicarea restricțiilor pentru muncitorii români și bulgari se discută de mai mulți ani.

Până acum cetățenii celor două state, care sunt numiți des de presa elvetiana „cetățeni ai UE 2”, se puteau stabili în țara Cantoanelor doar în limita unor cote. Aceste norme ar fi trebuit să dispară în 2008 și 2014, însă au fost reînnoite de fiecare dată.

Elvețienii precizează că, potrivit acordului cu UE privind libera circulație a persoanelor, pot fixa în continuare cote pentru muncitorii străini din România și Bulgaria, până la 31 mai 2019, însă numai dacă imigranții din aceste două țări depășesc un anumit prag.

Însă, autoritățile de la Berna spun că până acum s-a înregistrat un nivel slab al imigrației din cele două țări.

- Advertisement -

Studiile sociologice arată că proporția românilor și bulgarilor este foarte mică. La sfârșitul anului trecut erau 18.364 de persoane cu statut de ședere permanentă în tara așa numita acoperisul europei. Tot anul trecut, 1.542 de muncitori români și bulgari au fost admiși în Elvetia, o diminuare cu 22,1% față de 2014.

În 2011, un studiu care lua în calcul atât bunurile financiare, cât și nefinanciare pe cap de locuitor, situa Elvetia în topul celor mai bogate țări din lume. În funcție de PIB, este în top 20 cele mai puternice economii din lume. De asemenea, este considerată țara cu cel mai bine dezvoltat sistem bancar din lume.

Un salariu mediu în aici este echivalentul a 6.000 de euro. Salarii mai mari sunt în industria farmaceutică, IT sau asigurări relateaza GreatNews.ro

- Advertisement -