Mitică Dragomir, fostul președinte al LPF și autointitulat „Oracolul din Bălcești”, prezice care politician ar putea deveni președinte al României după încheierea mandatului lui Nicușor Dan.
După alegerile pentru Primăria București, care au avut loc duminică, 7 decembrie, și s-au încheiat cu victoria clară a lui Ciprian Ciucu (PNL), care a obținut peste 36% din voturi, într-un scrutin cu o prezență de doar 32,64%, cea mai scăzută de la 1989, Mitică Dragomir a emis un verdict.
Dragomir, comentând rezultatul alegerilor pe site-ul iAMsport.ro, a subliniat că bucureștenii au făcut o alegere „valoroasă” pentru capitală. El a insistat că Ciprian Ciucu are potențialul de a ajunge la Cotroceni.
„A ieșit un profesionist, un om gospodar; au fost mulți candidati valoroși, precum Anca Alexandrescu și Daniel Băluță, dar bucureștenii au ales un tânăr promițător, iar dacă nu va comite greșeli mari, ar putea fi președintele țării!”, a declarat Dragomir.
De asemenea, fostul oficial din fotbal a discutat și despre starea sportului românesc, menționând că declinul este cauzat de lipsa investițiilor: „Nu cred că el poate face ceva pentru fotbalul românesc, deoarece guvernații noștri blochează tot, nu se pricepe nimeni, doar Năstase a făcut ceva pe vremea lui. Sportul din România nu își va reveni pentru că nu sunt fonduri, avem puțini milionari și nu există resurse financiare serioase.”
Rezultatele alegerilor pentru Primăria Capitalei
Scrutinul de duminică a fost câștigat de Ciprian Ciucu (PNL) cu 36,16% din voturi, urmat de Anca Alexandrescu, candidată independentă susținută de AUR, cu 21,94%. Pe locul 3 s-a clasat Daniel Băluță (PSD) cu 20,51%, urmat de Cătălin Drulă (USR) cu 13,90% și Ana Ciceală (SENS) cu doar 5,85%.
Din cei 1.807.213 alegători înscriși pe liste, la urne s-au prezentat 589.919, ceea ce reprezintă o prezență de 32,64%.
Ciucu: „Proiectul vieții mele este Bucureștiul”
Deși Mitică Dragomir îl consideră un posibil viitor președinte al României, Ciprian Ciucu afirmă că nu ia în considerare o astfel de candidatură, cel puțin nu în prezent. Liberalul subliniază că se concentrează exclusiv pe mandatul său la Capitală.
„Voi munci din greu pentru proiectul vieții mele: Bucureștiul pus la punct, pentru următorii 10 ani”, a declarat Ciucu după victoria sa la Primărie.
