În calendarul ortodox, prima zi a anului este dedicată sărbătorii Sfântului Vasile cel Mare, un sfânt și teolog deosebit de important în creștinătate.
Conform scrierilor religioase, Iisus Hristos a fost numit Vasile la botez, deoarece s-a născut în ziua de Crăciun, iar, conform tradiției vechi, a fost botezat la o săptămână după naștere, pe 1 ianuarie, atunci când s-a crezut că a primit numele Sfântului.
Sfântul Vasile, considerat protector împotriva duhurilor rele și apărător al săracilor, este sărbătorit în fiecare an pe 1 ianuarie, printr-o serie de tradiții și obiceiuri transmise prin generații.
Cine a fost Sfântul Vasile
Sfântul Vasile s-a născut în jurul anului 330 la Cezareea Capadociei, într-o familie profund credincioasă. Mama sa, Emilia, și bunica, Macrina, ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul, i-au oferit o educație religioasă temeinică. Primele cunoștințe le-a dobândit acasă, de la tatăl său, Vasile, un retor de renume, continuându-și studiile cu mari profesioniști din Cezareea, Constantinopol și Atena, unde a fost coleg cu Sfântul Grigorie de Nazianz și cu viitorul împărat Iulian Apostatul.

Întorcându-se din nou la Cezareea în jurul anului 355, a predat retorica. După ce a fost botezat, a renunțat la viața lumească, împărțind averea săracilor și intrând în monahism. A călătorit în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia pentru a învăța despre viața ascetică, stabilindu-se apoi în Pont, lângă râul Iris, unde a fondat o mănăstire și a organizat viața monahală comunitară.
În această perioadă, Vasile și Grigorie de Nazianz au colaborat la o serie de texte despre frumusețea vieții spirituale, cunoscută sub numele de Filocalia. Tot atunci, Vasile a redactat regulile vieții monahale, care sunt încă folosite în mănăstirile ortodoxe. În 364 a fost hirotonit preot, devenind episcop al Cezareei Capadociei în 370, unde a condus timp de nouă ani, până la moartea sa pe 1 ianuarie 379, conform informațiilor de pe Crestinortodox.ro.
Ce să faci pe 1 ianuarie ca să ai noroc în noul an. Tradiții, obiceiuri și superstiții
Conform tradițiilor vechi, există mai multe gesturi care, dacă sunt efectuate în ziua de Sfântul Vasile, vor aduce noroc pe parcursul întregului an. Printre acestea se numără vărsarea unei cantități mici de vin pe masă, spargerea unui pahar alb, răsturnarea cutiei de chibrituri sau oferirea de pomană unui om sărac.
Se spune că dacă prima persoană care pătrunde în casa ta de 1 ianuarie este un bărbat, vei avea noroc tot anul.
Un obicei interesant este ca, după ce te speli pe față în ziua de Sfântul Vasile, să te ștergi cu un prosop în care ai pus un ban de aur sau argint. Așa vei fi curat și sănătos pe tot parcursul anului. În schimb, dacă adormi de Sfântul Vasile, riști să fii leneș tot anul.
Se mai crede că, în ziua de Anul Nou, fiecare familie trebuie să fiarbă un cap de porc, pentru a avea un an prosper.
Un alt obicei este ca, pe nemâncate, fiecare persoană să ia uneltele cu care lucrează pe tot parcursul anului și să le mânuiască de trei ori, pentru un spor mai mare în noul an.
Se zice că e bine să consume mult vin în ziua de Sfântul Vasile, deoarece atât cât bei, tot atât sânge vei avea în obraji.
Traditia populară afirmă că de Anul Nou se înnoiesc toate, motiv pentru care este indicat ca oamenii, în prima zi a anului, să-și propună un gând bun, pentru a le merge bine întreg anul.
