De 12 ani, INSCOP Research monitorizează sistematic opinia publică din România, analizând percepțiile și atitudinile cetățenilor față de securitate. Un aspect degenerat al acestei percepții este o mentalitate de relaxare, alimentată de o retorică politică care promovează ideea că „NATO ne apără”. Această formulă, folosită adesea în discuțiile publice, maschează o evadare majoră de responsabilitate și un grad ridicat de iresponsabilitate în privința celei mai fundamentale datorii a unui stat: apărarea integrității naționale. Ce este omis de elitele politice, academice și mediatice, dar și de populație, este că NATO suntem noi. Forța de apărare primară pe teritoriul României rămâne Armata Națională, care, din păcate, a fost lăsată vreme de peste trei decenii în incapacitate, lipsită de suficiente resurse, capabilități și personal bine pregătit.
Conform datelor oficiale NATO, procesate de Heritage Foundation, o fundație americană implicată în politica externă, situația României este îngrijorătoare. Între 2014 și 2024, România a atins pragul de 2% din PIB pentru apărare doar de două ori, ceea ce indică o neîndeplinire flagrantă a angajamentului de apărare. Acest lucru sugerează că statul român nu și-a respectat datoria de a investi constant în securitatea națională, în condițiile în care ar fi necesare chiar mai mult decât acești 2% pentru a autoconduce o apărare eficientă. Trebuie să ne amintim de epocile tumultoase din istoria noastră, când sute de mii de români au fost persecutați în închisori de un regim opresor. Astfel de evenimente nu ar trebui să se mai repete.
Problema centrală ce derivă din această realitate este lipsa de curaj a politicienilor de a recunoaște și comunica populației un adevăr esențial: România este vulnerabilă la posibile amenințări externe. Această vulnerabilitate a fost subliniată de acțiunile Rusiei, mai ales după invazia Ucrainei în 2022, când Vladimir Putin a declarat dorința de a restabili o Europă fără NATO. Această afirmație reprezintă o amenințare directă la adresa securității naționale a României.
În acest context, subfinanțarea cronică a Apărării românești devine o chestiune crucială ce depășește limita unui simplu deficit bugetar. Armata României este:
- Insuficient finanțată pe termen lung,
- Deficitar dotată pentru a face față provocărilor actuale,
- Afectată de o criză acută de personal,
- Privată de o rezervă militară eficientă,
- Fără un sistem integrat de pregătire a populației în caz de criză.
România nu mai dispune de serviciu militar obligatoriu, iar sistemul de voluntariat este insuficient promovat. Aceasta înseamnă că noi nu avem o populație bine pregătită pentru eventualele situații de criză. Patriotismul este adesea confundat cu propagandă, iar infrastructura de protecție civilă (buncăre, adăposturi, simulări reale) nu reflectă realitățile geopolitice actuale.
Există o disonanță între discursul public și realitate: în timp ce afirmăm că „NATO ne apără”, uităm să spunem adevărul – NATO nu este o poliță de asigurare pasivă. Este esențial ca fiecare stat să își asigure propria apărare, cel puțin în primele faze ale unui conflict. Fără o armată națională credibilă, România riscă să devină un aliat vulnerabil, deschis presiunilor externe și șantajului.
Învățând din modelul finlandez, care a investit constant în securitatea națională și a dezvoltat o cultură a apărării, România ar trebui să adopte un program similar. Președintele Finlandei a afirmat recent că armata Finlandei este pregătită să răspundă oricărui atac. Această asertivitate se bazează pe bugete consistente, pregătirea populației pentru situații de criză și construirea unei infrastructuri de protecție civilă adecvate.
Comparând modelul Finlandei cu cel românesc, devine evidentă mentalitatea strategică diferită. Finlanda a dezvoltat o acceptare socială a ideii de autoapărare, ce ar trebui să devină un pilon central în gândirea strategică a României pentru următorul deceniu. La finalul acestui deceniu, speranța este ca românii să declare cu mândrie că „NATO și Europa suntem noi!”
