Originile obiceiului de a avea un brad de Crăciun sunt oarecum neclare. Se crede că pomul de Crăciun a apărut pentru prima dată printre popoarele germanice, iar ulterior acest obicei a fost adoptat în tradiția creștină.
Arrivarea dinastiei Hohenzollern în Țările Române a adus nu doar noi tradiții, ci și obiceiuri de Crăciun. Istoricii susțin că primul brad împodobit în România a fost la curtea regelui Carol I, în anul 1866.
Boierii din București au îmbrățișat rapid această tradiție. Așa că, începând cu acel an, obiceiul bradului de Crăciun s-a răspândit rapid din familie în familie, devenind una dintre cele mai importante tradiții ale sărbătorilor de iarnă, asemenea celor din Occident.
În ceea ce privește prima împodobire a unui brad de Crăciun, aceasta s-a întâmplat cu peste 300 de ani înainte, în Letonia, în anul 1510. Ulterior, în 1521, prințesa Helene de Mecklenburg a adus tradiția în Franța, după căsătoria sa cu ducele de Orleans. De aici, obiceiul s-a răspândit rapid în întreaga Europă.
A trebuit să treacă mai bine de 80 de ani pentru ca primul brad de Crăciun să fie expus într-o piață publică. În 1605, un brad a fost împodobit cu mere roșii și dulciuri la Strasbourg.
În Statele Unite, tradiția nu a ajuns decât la începutul anilor 1800, când primii imigranți germani s-au stabilit în Pennsylvania. În 1841, în Anglia, a fost instalat primul brad de Crăciun, când prințul consort Albert, bunicul Reginei Maria a României, i-a dăruit unul soției sale, celebra regină Victoria, la castelul Windsor. În vârful bradului s-a așezat un înger, ulterior înlocuit cu o stea, amintind de steaua văzută de cei trei magi veniți din răsărit.
Astăzi, aproape fiecare casă are un brad împodobit, oricât de mic ar fi acesta. Copiii se bucură de cadourile de sub brad, iar cei mari se adună în jurul său, admirând luminițele. Parcă totul capătă o nuanță diferită când pomul de Crăciun strălucește…
