Cine este actrița care i-a dăruit lui Emeric Ienei doi copii? Era o frumusețe deosebită!

- Advertisement -

Viața lui Emeric Ienei, antrenorul care a încetat din viață pe 5 noiembrie, a fost influențată de două mari povești de dragoste: cea cu actrița Vasilica Tastaman și, ulterior, cu campioana de scrimă Ileana Gyulai.

În anii ’60, Emeric Ienei și Vasilica Tastaman erau unul dintre cele mai admirate cupluri din România. El, un fotbalist talentat, viitor antrenor legendar, iar ea, o actriță cu o frumusețe captivantă și un talent deosebit, care strălucea atât pe scenă, cât și pe ecran. Cei doi s-au căsătorit în 1963 și, un an mai târziu, au devenit părinții unui băiat pe nume Călin.

Vasilica Tastaman a fost una dintre cele mai carismatice figuri ale teatrului românesc. A jucat la Teatrul de Comedie și a avut roluri memorabile în filme precum „Astă-seară dansăm în familie”, „BD la munte și la mare” sau „Secretul lui Bachus”. Marele Radu Beligan spunea despre ea: „Dacă există un talent, el se cheamă Vasilica Tastaman.”

După aproape două decenii împreună, drumurile lor s-au separat. În 1981, actrița a părăsit țara împreună cu fiul lor, stabilindu-se în Suedia, unde și-a continuat cariera artistică.

- Advertisement -

A revenit în țară după 20 de ani, dar viața ei s-a sfârșit brusc pe 30 martie 2003, din cauza unei grave afecțiuni hepatice. Este înmormântată la Oradea, orașul în care trăiește și fiul ei.

Ce spunea Vasilica Tastaman despre Emeric Ienei

Deși a fost discretă în privința vieții sale personale, Vasilica Tastaman a vorbit rar despre relația sa cu marele antrenor. Într-un interviu acordat revistei Teatrul în 1972, ea declara:

- Advertisement -

„Sunt căsătorită cu un sportiv cunoscut, fotbalistul Emeric Ienei, antrenor la clubul Steaua, și am un băiat, Călin. Pe lângă teatru, iubesc foarte mult și automobilismul, cât și teatrul de păpuși. Dacă nu aș fi făcut teatru, aș fi devenit o mamă cu mulți copii, poate șapte, opt.”

„Călătoria petrecută timp de aproape un an în Turcia, unde soțul meu era antrenor, mi-a oferit satisfacții turistice, dar m-a lipsit de două roluri importante.”

Emeric Ienei, un fotbalist și un antrenor de legendă

Emeric Ienei s-a născut pe 22 martie 1937, în Agrișu Mic, județul Arad. Deși își dorea să devină avocat, a ajuns fotbalist, activând ca jucător la echipele UTA Arad, Steaua București și Kayserispor. A câștigat de trei ori titlul de campion și de patru ori Cupa României, toate cu Steaua București.

- Advertisement -

În calitate de antrenor, Ienei a lucrat cu Steaua București, Crișul Oradea, Chindia Târgoviște, Videoton, Panionios și Universitatea Craiova, și a fost selecționer al echipelor naționale din România și Ungaria.