Controale în urma tragediei din Constanţa, unde o tânără de 29 de ani a decedat la scurt timp după naştere într-un spital privat. Ministrul Sănătăţii a ordonat verificări atât la nivel local, cât şi naţional, subliniind că „nu este prima oară când se petrece o situaţie de acest tip într-o clinică mai mult sau mai puţin… improvizată”. În exclusivitate pentru Observator, Alexandru Rogobete a declarat că toate cabinetele şi clinicile medicale private vor fi supuse controlului.
“Din păcate, legislaţia actuală nu este respectată. Am menţionat de multe ori că în această ţară există numeroase săli de operaţie situate la parterul blocurilor, adesea improvizate. Aceasta nu este prima oară când astfel de evenimente au loc,” a afirmat ministrul Sănătăţii.
Legiştii au anunţat astăzi că decesul a fost cauzat de şoc hemoragic. Colegiul medicilor a început o anchetă de auto-autosesizare după ce soţul victimei a acuzat echipa medicală.
“A întârziat foarte mult. Un alt medic a sosit de acasă după două ore, a desfăcut ceea ce a cusut celălalt medic, timp în care ea pierdea sânge,” a declarat soţul femeii.
Control comun pentru lămurirea împrejurărilor
“Pentru Constanţa, va fi iniţiat un control comun, între Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi Corpul de Control al Inspecţiei Sanitare de Stat, pentru a analiza ce s-a întâmplat și dacă această clinică respecta toate reglementările,” a precizat Alexandru Rogobete.
După declaraţiile ministrului, reprezentanţii clinicii au emis un comunicat oficial.
“Reprezentanţii spitalului susţin că dispun de o secţie ATI complet echipată, iar clinica funcţionează pe baza unei autorizaţii reînnoite în martie anul acesta. Fără o astfel de secţie, clinica nu ar fi putut opera,” a adăugat Bianca Iacob, reporter Observator.
Proaspăta mamă a fost transferată la spitalul judeţean din Constanţa în stare critică, însă medicii de acolo nu au reuşit să o salveze.
“Sper ca toţi cei care lucrează în clinici improvizate să conştientizeze că soluţia nu este să trimită pacienţii în stare gravă la spitale publice,” a mai declarat ministrul.
“A venit aici epuizată, fără sânge”
“I-au transfuzat un timp mai târziu doi litri de sânge, dar nu a fost suficient. A venit aici aproape moartă, ce să îi mai facem noi, aşa au trimis-o de acolo,” a spus soţul victimei.
În 2018, o altă mamă a decedat în aceeaşi clinică privată din cauza unei hemoragii, iar între timp, spitalul privat a schimbat denumirea.
