Fostul președinte al României, Ion Iliescu, este internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Medicii au transmis că starea sa de sănătate este extrem de gravă.
„Starea generală a pacientului s-a deteriorat, fiind acum critică”, a anunțat unitatea medicală. Conform comunicatului, fostul șef al statului prezintă „instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă”.
Ion Iliescu a fost internat de urgență pe 9 iunie, la spitalul SRI din București, unde a fost adus cu o stare generală alterată.
„În după-amiaza zilei de ieri, 9.06.2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru investigații. Pacientul a venit cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie apărută anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, a comunicat Serviciul Român de Informații, marți, 10 iunie.
Ion Iliescu se află în stare critică, sub monitorizare continuă. Medicii au efectuat multiple investigații, iar starea sa era stabilă, dar foarte rezervată, conform informațiilor Gândul.
