Expertul Șerban Iosifescu a avut o reacție fermă împotriva cenzurii impuse de ministrul Educației în legătură cu cercetarea. Aceasta a subliniat o problemă fundamentală în sistemul educațional și de cercetare din România, unde deciziile politice sunt adesea prioritizează interesele imediate, ignorând necesitatea unei baze științifice solide.
Potrivit lui Iosifescu, situația actuală pune accent pe aceea că ministerul solicită de la cercetători nu decât confirmarea hotărârilor deja luate, mai degrabă decât o discuție deschisă și constructivă despre viitorul educației și al cercetării. În ochii expertului, acest fapt indică un dezinteres profund al politicienilor față de cercetare și o tendință de a lăsa deoparte contribuțiile scrise de specialiști în domeniu.
Ioan Iosifescu și-a exprimat îngrijorarea că astfel de atitudini pot afecta negativ dezvoltarea educațională a României, restricționând accesul la inovație și competență. Politicienii, în special cei de la conducerea Ministerului Educației, par să ignore contribuțiile valoroase pe care cercetătorii le pot aduce, alegând, în schimb, să se bazeze pe decizii politic vorbite și cu aplicație imediată.
Astfel, se conturează un contrast între nevoia urgentă de reformare a sistemului educațional și mentalitatea politică actuală, care nu pare dispusă să asculte expertiza în domeniul cercetării. Expertul a subliniat că cercetarea trebuie să joace un rol vital în formularea politicilor educaționale, dar, din păcate, acest lucru este adesea subestimat.
Punctul de vedere exprimat de Iosifescu reflectă o realitate pe care multe instituții de învățământ superior și de cercetare o cunosc deja: cei care sunt responsabili de conducerea educației și a cercetării din România nu iau în serios contribuțiile experților. Aceasta nu doar că limitează progresul, dar descurajează și colaborarea între mediul academic și guvern.
Cercetarea necesită timp, investigație și resurse, iar fără suportul necesar din partea decidenților politici, inovația va stagna. Expertul a insistat asupra necesității de a promova un dialog real între cercetători și factori de decizie, pentru a asigura că soluțiile propuse sunt bazate pe fapte concrete și nu pe opinii subiective sau preferințe personale.
În concluzie, reacția lui Șerban Iosifescu la cenzura din educație ne arată că este esențial ca deciziile politice să fie fundamentate pe dovezi și cercetare riguroasă. Fără o colaborare autentică între cercetători și autoritățile din domeniul educației, viitorul educației și cercetării în România ar putea fi compromis semnificativ. A venit timpul să ascultăm vocile specialiștilor și să integrăm cunoștințele lor în procesul de elaborare a politicilor educaționale.
