Trei muncitori și-au pierdut viața într-o explozie care a avut loc pe un dragor aflat pe canalul ucrainean Bâstroe, ce leagă Dunărea de Marea Neagră, au anunțat joi autoritățile ucrainene, conform DPA și Ukrinform, relatează Agerpres.
Alți șapte membri ai echipajului dragorului au fost spitalizați, a comunicat Autoritatea porturilor maritime ucrainene (USPA) pe Facebook.
„Pe 23 iulie seara târziu, a avut loc o situație de urgență implicând o navă de dragare din cadrul filialei Delta Lotsman a întreprinderii de stat Autoritatea porturilor maritime ucrainene (USPA). Vasul opera în estuarul Bâstroe cu un echipaj de 11 membri în cadrul unei lucrări programate. Ca urmare a exploziei, trei angajați ai USPA au fost uciși”, se precizează într-un comunicat al USPA, citat de Ukrinform.
MAE a confirmat că o navă de dragare, care efectua lucrări pe Canalul Bâstroe, a lovit o mină aflată în derivă. Incidentul a avut loc pe partea ucraineană. Există victime, însă printre acestea nu se numără cetățeni români.
La scurt timp după incident, traficul naval pe canalul Bâstroe a fost suspendat. Trecerea navelor către și dinspre porturile din regiunea Dunării se desfășoară acum prin canalul Sulina, conform Ukrinform.
USPA a anunțat că va oferi sprijin complet familiilor celor decedați și celor răniți în acest incident.
Autoritatea Porturilor Maritime din Ucraina și-a reiterat angajamentul de a sprijini familiile celor decedați și răniți în incident. Traficul naval către și dinspre porturile din regiunea Dunării se efectuează acum prin Sulina.
