România, sub amenințarea unei posibile acțiuni din partea Rusiei

- Advertisement -

Rusia reprezintă o amenințare din ce în ce mai gravă pentru România. Zona vulnerabilă care ar putea fi ținta într-un eventual conflict.

Tensiunile din regiune cresc, iar amenințarea pe care o constituie Federația Rusă devine tot mai evidentă pentru România. Generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării, a subliniat o posibilă testare a solidarității NATO prin invocarea Articolului 5 în anii ce vin.

În cadrul unui interviu pentru emisiunea „România, te iubesc!” difuzată de ProTV, generalul Gheorghiță a afirmat că nu se poate exclude un atac asupra unui stat membru NATO, inclusiv asupra României:
„România a fost parte a zonei de influență a fostei URSS. Există opinii conform cărora Rusia ar putea încerca, într-un interval de 6 luni până la 4 ani, să testeze capacitatea NATO de reacție conform Articolului 5. Noi, în calitate de militari, nu putem subestima această posibilitate.”
Întrebat despre o potențială agresiune, el a răspuns: „Să încerce să atace.”

Expertul militar german Sonke Neitzel a avertizat că președintele rus Vladimir Putin ar putea avea în vedere o țară NATO după încheierea conflictului din Ucraina.
„Dacă un astfel de război ar izbucni, depinde de reacția colectivă a NATO, de influența liderilor europeni și de prezența sau absența unui acord de pace în Ucraina,” a declarat Neitzel.
Acesta a adăugat: „Din păcate, ideea că trăim ultima vară de pace nu este complet ireală.”

- Advertisement -

Germania își pregătește forțele pentru un posibil conflict.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a accentuat necesitatea ca Europa să își accelereze pregătirile în fața unei eventuale confruntări militare:
„Am avut parte de trei decenii de pace, dar acum lucrurile se schimbă. Trebuie să fim pregătiți, iar ritmul pregătirilor trebuie să fie urgentat,” a subliniat oficialul, conform Zone Militaire.

Puncte sensibile în România: „Poarta Focșani” și orașele vulnerabile.

Unul dintre cele mai importante coridoare strategice pentru apărarea țării este „Poarta Focșani”, o zonă crucială între Carpați și Dunăre, despre care specialiștii militari spun că ar putea fi folosită de trupele ruse într-un eventual atac.

- Advertisement -

Tulcea, Brăila, Galați și Focșani sunt identificate ca fiind cele mai expuse localități, în cazul în care Rusia ar reuși să preia controlul asupra Odessei.

Trupele franceze din Brigada de Geniu au început un proiect detaliat de cartografiere a teritoriului românesc, utilizând tehnologie de ultimă generație – drone, senzori și sisteme lidar – pentru a crea hărți 3D extrem de precise. Acestea sunt esențiale în planificarea apărării și în logistica operațiunilor militare.

Coridorul Suwalki – un alt punct slab al NATO.

Pe lângă zona Focșani, un alt punct critic este Coridorul Suwalki, care separă enclavele Kaliningrad și Belarus. Conform analiștilor militari, Rusia ar putea încerca o ofensivă rapidă în țările baltice, cu scopul de a provoca o criză majoră în cadrul NATO.

- Advertisement -

„Putin ar putea pune Alianța în fața unei alegeri imposibile: să riște un conflict mondial pentru un stat mic sau să cedeze,” avertizează experții.

Cartografiere și strategii moderne de luptă.

Sergenta unei unități franceze implicate în proiectul din România a explicat că fiecare pod, drum sau clădire este analizat pentru a se determina cu exactitate utilitatea acestora în context militar.

Colonelul Guillaume Schmidt a completat: „Hărțile sunt esențiale, mai ales atunci când semnalele GPS sunt bruiate. În Ucraina, acestea sunt actualizate zilnic din cauza distrugerilor constante.”

About Florin Tomescu

Absolvent al FJSC din 2014, am scris pentru diverse publicații cunoscute din România.