Un bărbat în vârstă de 54 de ani a suferit un infarct și a decedat la scurt timp după ce a terminat tură la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, unde, cu două săptămâni înainte, doi rezidenți și-au pierdut viața.
Bărbatul, care activa ca brancardier în secția de Terapie Intensivă a aceluiași spital, a murit în noaptea de luni spre marți, conform celor raportate de Observator.
În ciuda afirmațiilor conducerii unității medicale că aceste decese nu ar fi legate de suprasolicitare, Ministerul Sănătății a demarat o investigație.
„Vom analiza dacă există o corelație între modul în care și-au desfășurat activitatea, o posibilă suprasolicitare și această evoluție tragică,” a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Incidentul se produce în urma altor două decese suspecte în rândul personalului de la același spital. George Ștefan Tilă, rezident în ultimul an la secția de gastroenterologie, a murit pe 28 martie, la vârsta de 31 de ani, având antecedente medicale.
La scurt timp după, pe 13 aprilie, un alt medic rezident, Emanuel Mirel Luca, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit decedat în apartamentul său; deși inițial s-a suspectat un infarct, surse medicale au indicat că autopsia a relevat leziuni pulmonare asociate cu infecții respiratorii.
Conform rapoartelor locale, atât cei doi tineri, cât și colegii lor au experimentat în ultimele luni cazuri de gripă și COVID-19, uneori chiar simultan.
Apariția de noi informații în legătură cu cei trei medici care au decedat în condiții suspecte la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași continuă. Este vorba despre doi rezidenți: George Tilă (31 de ani), medicul Emanuel-Mirel Luca și un brancardier de 54 de ani. Ancheta este în curs de desfășurare, iar întrebările rămân fără răspuns.
Toți cei trei profesioniști din domeniul medical au decedat într-un interval scurt de doar două săptămâni. Medicul Ștefan Tilă, originar din Bârlad, județul Vaslui, a murit pe 28 martie 2025, și se pare că suferea de o boală autoimună.
Pe 13 aprilie 2025, Emanuel Mirel Luca a fost găsit decedat de sora sa în casa din județul Botoșani. Deși se afla sub tratament medicamentos, problema pentru care lua medicamente nu era considerată suficient de gravă pentru a-i provoca decesul. Înainte de a muri, se pare că a fost infectat cu COVID-19 și gripă.
Ultimul deces a avut loc în noaptea de luni spre marți, când brancardierul de 54 de ani se afla în secția de Terapie Intensivă. Bărbatul nu era cunoscut cu probleme medicale și nu avea o boală cronică diagnosticată. Acum, cei de la medicină legală trebuie să stabilească dacă există o cauzalitate comună între aceste decese.
Între timp, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a solicitat marți să fie evaluată legătura între aceste decese. El a menționat că este posibil să existe o suprasolicitare a rezidenților de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași.
„Cei de la medicină legală vor trebui să se pronunțe în privința unei cauzalități comune între cele două decese. Avem deja rezultate preliminare pentru primul rezident, iar analizele de laborator pentru celălalt tânăr care a fost găsit decedat urmează să vină,” a spus ministrul.
În prezent, o investigație amănunțită este în desfășurare, având în vedere că s-au exprimat și îngrijorări în spațiul public cu privire la suprasolicitarea rezidenților de la Gastroenterologie, care se confruntă cu ture de 24 de ore și un program de muncă normal, ajungând să lucreze până la 32 – 36 de ore fără somn, în condiții în care trebuie să fie pe deplin operativi.
Colegii lor au raportat că volumul de muncă este extrem de ridicat datorită lipsei de asistenți și brancardieri, ceea ce înseamnă că sarcina este adesea purtată de rezidenți. Secția deține în jur de 108 rezidenți și, în total, există 125 de paturi. „, a declarat Paul Ciurari, corespondent Antena 3 CNN.