Un accident sever a avut loc duminică după-amiază în județul Iași, la ieșirea din municipiul Pașcani. Un microbuz care transporta 15 persoane s-a răsturnat.
Accidentul a avut loc duminică după-amiază, pe drumul dintre Pașcani și Iași. Un microbuz, în care se aflau 15 pasageri, s-a răsturnat, iar autoritățile au activat rapid Planul Roșu de Intervenție din cauza numărului mare de victime.
Incident grav în Iași. Un microbuz s-a răsturnat.
La fața locului au sosit mai multe echipaje ISU, ambulanțe și autospeciale de intervenție. Din fericire, toți pasagerii erau conștienți și s-au auto-evacuat. Majoritatea au refuzat transportul la spital.
Două femei, însă, au suferit răni mai grave. Conform medicilor, una dintre victime, în vârstă de 46 de ani, a suferit un traumatism toracic și o lovitură la piciorul drept. Cea de-a doua femeie, în vârstă de 52 de ani, prezintă un traumatism de coloană dorso-lombară. Ambele femei au fost transportate la spital pentru investigații detaliate. Restul pasagerilor, inclusiv șoferul, au reușit să părăsească microbuzul fără a necesita îngrijiri medicale.
Accidentul s-a petrecut în timp ce microbuzul se îndrepta dinspre Gura Humorului spre Iași. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul asupra vehiculului și a ieșit de pe șosea. Testul de alcoolemie a arătat că șoferul nu consumase alcool. Totuși, poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ancheta este în desfășurare pentru a clarifica circumstanțele accidentului.
Autoritățile au reacționat prompt, iar la locul incidentului au fost trimise autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, ambulanțe SMURD și echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Iași. Planul Roșu de Intervenție a fost activat la ora 14:15 și anulată ulterior, după ce toți cei implicați au fost evaluați medical.
Accident grav în Sinaia.
Un incident dramatic a avut loc duminică în Sinaia, în apropierea Mănăstirii. Un autoturism s-a ciocnit violent de un autobuz plin cu pasageri, iar impactul a fost atât de puternic încât mașina a luat foc imediat după coliziune. În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite.
Șoferul și pasagerul din autoturism au fost găsiți semiconștienți, iar unul dintre ei a fost transportat cu un elicopter SMURD, în timp ce celălalt a fost dus de urgență la Ploiești cu un echipaj de terapie intensivă. Șoferul autobuzului afirmă că autoturismul a intrat pe contrasens, deși zona era bine delimitată cu stâlpi de protecție. Polițiștii au deschis o anchetă.
Absolvent al FJSC în anul 2014, am colaborat cu diverse publicații de renume din România.
