Analiza Curții de Conturi: Provocările Spitalelor Publice din România
O recentă analiză realizată de Curtea de Conturi a României a adus în atenție o realitate îngrijorătoare privind infrastructura sistemului sanitar public din țară. Între anii 2014 și 2021, 68 de spitale publice funcționau în clădiri care au fost construite înainte de anul 1900. Aceste imobile, care în 2026 vor avea cel puțin 127 de ani, adesea depășind două secole, ridică numeroase probleme legate de adaptabilitate și siguranță.
Raportul a reanalizat 310 unități sanitare din sistemul public, iar printre cele mai vechi clădiri se numără prestigiosul Spital „Sfântul Spiridon” din Iași, datând din 1756-1758, și Spitalul Militar Central din București. De asemenea, spitale din orașe precum Galați, Suceava, Ploiești, Craiova și Vâlcea funcționează în clădiri istorice, iar în Capitală, spitalele Colțea, Filantropia și „Grigore Alexandrescu” îl completează pe acest tablou îngrijorător.
În ciuda vechimii acestor edificii, nu se poate concluziona automat că ele contribuie la un număr mai mare de infecții nosocomiale. Totuși, este crucial de menționat că compartimentarea inadecvată, ventilația deficitară, instalațiile învechite și lipsa spațiilor moderne de izolare pot amplifica semnificativ vulnerabilitățile sistemului sanitar. Aceste condiții fac extrem de dificilă adaptarea la cerințele moderne de siguranță, ventilație, circuite medicale și control al infecțiilor asociate asistenței medicale.
Un alt aspect semnificativ este faptul că, deși Guvernul român a alocat fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii spitalicești, inclusiv laboratoare și echipamente pentru prevenirea infecțiilor, România nu dispune de o inventariere națională actualizată a tuturor spitalelor cu clădiri de peste 100 de ani. Această lacună în gestionarea informațiilor face ca planificarea și implementarea proiectelor de modernizare să fie și mai dificile.
Pentru a aborda aceste probleme, este esențial ca autoritățile competente să întreprindă măsuri proactive. Primul pas ar trebui să fie realizarea unei evaluări complete a infrastructurii spitalelor, urmat de prioritizarea investițiilor în clădirile cele mai vulnerabile. De asemenea, dezvoltarea unor norme clare privind modernizarea și întreținerea acestor clădiri istorice ar putea contribui la o gestionare mai eficientă a resurselor și la îmbunătățirea condițiilor de îngrijire medicală pentru pacienți.
În concluzie, situația spitalelor publice din România evidențiază nu doar vechimea infrastructurii, ci și necesitatea urgentă de reformă. Un sistem de sănătate performant trebuie să fie bazat pe clădiri sigure, moderne și conforme cu standardele internaționale. Investițiile în infrastructură nu doar că vor îmbunătăți calitatea îngrijirilor medicale, ci vor contribui și la siguranța pacienților, aspect ce trebuie să devină o prioritate națională. Responsabilitatea stă în mâinile autorităților, dar și în cele ale comunității, care trebuie să fie informată și implicată în procesul de reformare a sistemului sanitar.
