În România, adesea se invocă zicala „Dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă!”. Această expresie surprinde esența gândirii noastre colective și a acțiunilor guvernamentale, care par să fie întotdeauna reactive, nu preventive. De multe ori, evenimentele negative sunt previzibile, însă nimeni nu ia măsuri pentru a le preveni, așa că, după ce se întâmplă o tragedie, ne îndreptăm dornici să reparăm ce s-a distrus, lăsându-ne cu o oarecare satisfacție că, în cele din urmă, am acționat. Acest tip de reacție, specific culturii noastre, are un cost enorm, nu doar financiar, ci și uman, și de multe ori acest cost se traduce în pierderi de vieți omenești.
Nu pot să nu îmi amintesc de problema câinilor vagabonzi, care au devenit o prezență de temut pe străzile orașelor. Această situație ridiculiza ideea că străzile ar trebui să fie ale oamenilor, devenind, în schimb, teritoriul acestor animale sălbatice, care atacau fără milă. O minoritate de activiști susținea că este normal ca câinii să rămână pe străzi, iar majoritatea cetățenilor se resemnau, acceptând fără ezitare această nouă realitate. Soluția evidentă ar fi fost să se elimine câinii fără stăpân din orașe, dar nimeni nu a acționat până când nu s-a întâmplat o tragedie. Un copil inocent a fost sfâșiat într-un parc public, iar în urma acestui incident, societatea s-a mobilizat rapid. Legea a fost schimbată, iar câinii au fost îndepărtați în câteva săptămâni, dar totul s-a întâmplat după ce s-a pierdut o viață. Acest copil va rămâne mereu pentru mine un simbol al neatenției și nepăsării noastre.
Astăzi, o altă amenințare ne pândește: dronele rusești. Începutul a fost modest, cu primele drone căzând în câmpuri, iar reacția a fost jovială, plină de glume. Specialiștii ne asigurau că, deși aerul era invadat de drone, nu era cazul să ne îngrijorăm prea mult. Dar, pe măsură ce dronele au început să cadă în apropierea localităților, glumele s-au înlocuit cu o teamă palpabilă. Odată, a căzut o dronă pe o gospodărie, iar reacția a fost întârziată; părea că toți, de la specialiști la politicieni, preferau să ignore gravitatea situației.
Multe voci, care nu se considerau „specialiști”, au avertizat încă de la primele incidente că o coliziune cu o locuință era iminentă. Mai mult, ele susțineau că metodele actuale de apărare erau ineficiente. Dar cine să asculte? Cu toate acestea, inevitabilul s-a întâmplat; o dronă a lovit un bloc de apartamente, rănind civili. Întrebarea e: cât de greu era să previi acest lucru? Au trecut aproape doi ani, iar acum aflăm că abia acum accelerăm achiziția echipamentelor de apărare.
În loc să ne pregătim din timp, am optat pentru o strategie care pur și simplu „lăsa totul pe seama pilotului”, o abordare complet lipsită de logica necesară în aceste vremuri de criză. Aceasta nu este o soluție viabilă pentru a proteja cetățenii de minciuna venită din est. Aici, ne ridicăm întrebarea: de ce suntem mereu „cu mintea de pe urmă”? De ce nu acționăm preventiv și nu luăm măsuri înainte de a fi prea târziu? Este nevoie de o schimbare fundamentală în mentalitatea noastră, o orientare către anticipare și prevenție, pentru a evita tragedii în viitor.